Mircea Lucescu și-a încheiat cariera, oficial. Burleanu: „Îl așteptăm într-un rol nou, la FRF”
Federația Română de Fotbal a anunțat, astăzi, despărțirea de selecționerul Mircea Lucescu, după 11 victorii, o remiză și 6 înfrângeri, pe banca echipei naționale.
Publicat de Lica Simona, 2 aprilie 2026, 14:48
După aproape 70 de ani petrecuți în slujba fotbalului, Lucescu poate continua să activeze în cadrul forului național. ”Îl așteptăm pe domnul Lucescu într-un rol nou, în lunile următoare, la nivelul FRF, pentru ca fotbalul românesc să beneficieze de toată cunoașterea pe care domnul Lucescu a acumulat-o, astfel încât să putem să ne pregătim și mai bine antrenorii și jucătorii”, a transmis președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Finalul acestui contract marchează încheierea celui de-al doilea mandat al lui Mircea Lucescu la echipa reprezentativă. Primul său mandat, desfășurat la începutul anilor ’80, rămâne un reper istoric pentru fotbalul românesc: sub îndrumarea sa, România s-a calificat la Campionatul European din 1984, prima prezență a tricolorilor la un turneu final european.
„Domnul Mircea Lucescu a acceptat această provocare și a venit să dea totul pentru România, dând dovadă de o pasiune și o dedicare fără margini. Prin efortul său neobosit și devotamentul arătat în fiecare moment, a demonstrat ce înseamnă dragostea adevărată pentru echipa națională și pentru fotbal, câștigând astfel respectul și recunoștința noastră, a tuturor iubitorilor de fotbal”, a declarat Răzvan Burleanu.
sursa: RRA