Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Monica Niculescu, învinsă în primul tur al probei de dublu la Indian Wells

Monica Niculescu, învinsă în primul tur al probei de dublu la Indian Wells
Foto: epa05112871 Monica Niculescu of Romania returns the ball to Elizaveta Kulichkova of Russia during their second round match at the Australian Open Grand Slam tennis tournament in Melbourne, Australia, 20 January 2016. EPA/FILIP SINGER

Publicat de Cosmin Meca, 10 martie 2017, 10:23 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:13

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și Christina McHale (SUA) a fost învinsă cu 6-3, 3-6, 10-7 de cuplul Bethanie Mattek-Sands (SUA)/Lucie Safarova (Cehia), ieri, în runda inaugurală a probei de dublu din cadrul turneului WTA Premier de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 6.993.450 dolari.

Niculescu și McHale au cedat în fața principalelor favorite după o oră și 17 minute și vor primi pentru participare 13.550 dolari și 10 puncte WTA.

Niculescu este calificată și în turul al doilea la simplu, urmând să o înfrunte pe elvețianca Timea Bacsinszky, cap de serie numărul 15.

 

Sursa: Agerpres