Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Noua lege a pensiilor intra ASTAZI in vigoare

Noua lege a pensiilor intra ASTAZI in vigoare

Publicat de Cosmin Meca, 27 octombrie 2016, 07:45

Conform ziuaconstanta.ro, cine nu a ajuns încă la vârsta de pensionare va putea să-și plătească retroactiv contribuția la pensii pentru cinci ani.

Măsura stabilită prin Legea nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 842 din 24 octombrie 2016 și va intra in vigoareastazi, 27 octombrie.

“Art. 1
(1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.
(2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei legi persoanele pentru care exista obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Perioadele pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele anterioare datei la care sunt îndeplinite condiţiile, prevăzute de lege, privind vârsta standard de pensionare.
(4) Vârsta standard de pensionare este prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Perioadele pentru care, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, persoanele prevăzute la alin. (1) achită contribuţia de asigurări sociale se consideră stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.

Art. 2.
(1) Persoanele interesate prevăzute la art. 1 alin. (1) încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Contractul de asigurare socială prevăzut la alin. (1) se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu ori reşedinţă a persoanei interesate.

Art. 3.
Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.

Art. 4.
(1) Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă, reglementată de legislaţia în vigoare pentru fiecare lună/ dintre lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.
(2) Baza lunară de calcul prevăzută la alin. (1) o constituie cel puţin valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare lună/ dintre lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este cel aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(3) Baza lunară de calcul prevăzută la alin. (2) nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(4) Valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut la alin. (3), este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată.

Art. 5.
Cota de contribuţie de asigurări sociale, prevăzută la art. 4 alin. (1), care se utilizează la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată.

Art. 6.
(1) Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale calculată potrivit prevederilor art. 4 şi 5 se actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata contribuţiei faţă de luna pentru care aceasta se datorează, pe baza datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică.
(3) Plata contribuţiei de asigurări sociale se efectuează prin mandat poştal sau prin orice alt mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate.

Art. 7.
Baza lunară de calcul la care se achită contribuţia de asigurări sociale, respectiv cea prevăzută la art. 4 alin. (2), se foloseşte la calculul punctajului lunar utilizat, potrivit legii, la stabilirea cuantumului pensiei din sistemul public de pensii”, se arată în textul legii.

 

Ilie Bolojan
National vineri, 13 martie 2026, 09:23

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”

Premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului Muncii să găsească soluţii pentru corectarea vulnerabilităţilor descoperite în funcţionarea unor...

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”
Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București
National vineri, 13 martie 2026, 08:34

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București

Ministerul Afacerilor Externe anunță că vineri, 13 martie 2026, au fost repatriați 96 de cetățeni români, dintre care 21 de minori, 1 infant...

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București
Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic
National joi, 12 martie 2026, 16:23

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic

‘Trebuie să realizăm proiecte energetice, cât de repede posibil. Este important pentru noi şi pentru întreaga Europă’, a spus el...

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic
Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală
National joi, 12 martie 2026, 16:18

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală

‘Domnule preşedinte, dragă Vladimir, mulţumesc pentru vizita pe care ne-o faceţi şi, mai ales, mulţumim dumneavoastră şi poporului...

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală
National joi, 12 martie 2026, 15:56

Nicușor Dan și Volodimir Zelenski susțin acum declarații de presă

Declarațiile de presă au loc la finalul întrevederii de la Palatul Cotroceni, în care cei doi președinți au semnat documentele necesare, astfel...

Nicușor Dan și Volodimir Zelenski susțin acum declarații de presă
National joi, 12 martie 2026, 15:50

”Aman. Pur și simplu” la Radio România Cultural

Seria este realizată de Roxana Păsculescu, cu prilejul împlinirii a 195 de ani de la nașterea artistului. În dialog cu istorici de artă și...

”Aman. Pur și simplu” la Radio România Cultural
National joi, 12 martie 2026, 13:38

Volodimir Zelenski, primit de Nicușor Dan, la Cotroceni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află, astăzi, în vizită oficială în România. La ora 13.30, este primit de președintele...

Volodimir Zelenski, primit de Nicușor Dan, la Cotroceni
National joi, 12 martie 2026, 11:10

A murit Iulian Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf

Iulian Mugurel Vrabete, unul dintre cei mai apreciați basiști ai scenei rock autohtone și membru important al trupei Holograf, a încetat din...

A murit Iulian Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf