Connect with us

National

Numărul persoanelor care vor să se vaccineze împotriva COVID-19 continuă să fie scăzut

Published

on

Sursă imagine: unsplash.com/Towfiqu barbhuiya

Vaccinarea – cea mai eficientă măsură de protecţie împotriva formelor grave de COVID, nu prezintă interes: doar puţin peste 3 500 de persoane au fost ieri să îşi facă prima doză. Printre cei nou imunizaţi se numără acum şi copiii cu vârste între 5 şi 11 ani, care, de ieri, pot fi vaccinaţi cu serul Pfizer.

390 de copii au primit deja câte o doză, care reprezintă o treime din cantitatea administrată adolescenţilor şi adulţilor. Medicul şi coordonatorul campaniei naţionale, Valeriu Gheorghiţă, precizează că serurile anti-COVID sunt recomandate atât celor mici care au afecţiuni cronice, cât şi copiilor fără probleme de sănătate:

ULTIMA ORĂ

Sport11 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National11 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional11 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional12 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional12 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional12 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional13 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON