Connect with us

International

Opoziția siriană acceptă sprijin

Opoziția siriană susţine că nu a respins propunerea Rusiei privind un eventual sprijin

Published

on

Opoziția siriană susţine că nu a respins propunerea Rusiei privind un eventual sprijin şi afirmă că este pregătită pentru un dialog cu Kremlinul. Pentru început, însă, opoziţia din Siria solicită încetarea bombardamentelor – a declarat Issam Al Reis, reprezentant al „Armatei Siriene Libere”, potrivit Reuters. „Noi nu am respins propunerea (de ajutor, n.red). Am spus doar că, dacă rușii au vorbit la modul serios, atunci trebuie să oprească imediat atacurile aeriene asupra bazelor noastre și a zonelor locuite de civili” – a mai afirmat Issam Al Reis. Potrivit acestuia, rebelii nu au nevoie de ajutor acum. „Ei trebuie doar să înceteze să ne mai lovească bazele, iar apoi vom putea vorbi despre o viitoare cooperare” – a precizat reprezentantul opoziţiei siriene.

ULTIMA ORĂ

Sport4 ore ago

Accidentare recidivantă pentru Alexandru Mitriță: Absență la debutul antrenorului Gâlcă și la meciul cu CFR Cluj

Accidentarea atacantului Universității Craiova, Alexandru Mitriță, a recidivat. Astfel, fotbalistul va rata debutul noului antrenor Constantin Gâlcă pe banca Științei,...

white and red plane beside clouds low angle photography white and red plane beside clouds low angle photography
National4 ore ago

Repatriere de urgență: Grup de copii și profesori români blocați în Dubai vor fi aduși acasă cu aeronava premierului

Ministerul român de externe face eforturi pentru aducerea în ţară a tuturor românilor, afectaţi de furtunile şi inundaţiile care au...

Regional5 ore ago

Nereguli semnalate de C.A.S. Olt: Concedii medicale acordate ilegal și servicii medicale neprecizate în registrele de consultații

Casa de Asigurări de Sănătate Olt a identificat mai multe nereguli în sistemul medical din județ, în urma controalelor efectuate...

Regional5 ore ago

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj au afirmat că cauza probabilă a exploziei care a avut loc aseară la...

greyscale photo of masks on a stick greyscale photo of masks on a stick
Regional5 ore ago

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova găzduiește Concursul Județean de Teatru: „Să ne cunoaștem prin teatru

Colegiul Economic „Gheorghe Chițu” din Craiova se pregătește să devină gazda unui eveniment captivant pentru iubitorii de artă dramatică din...

Regional6 ore ago

Universitatea din Craiova sărbătorește 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Astăzi, 18 aprilie, Universitatea din Craiova a marcat un moment deosebit în istoria sa – împlinirea a zece ani de...

brown tick on green leaf brown tick on green leaf
Regional6 ore ago

Cum te poți feri de căpușe, ce este de făcut dacă ești, totuși, mușcat și care sunt riscurile? (INTERVIU)

Cu temperaturile în creștere, riscul de mușcături de căpușă a crescut și el în Craiova. La Spitalul de Boli Infecțioase...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON