Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi ajutoare de până la 1.000 de lei, în două tranșe
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, astăzi, după ședința de Guvern, adoptarea unui proiect de ordonanță de urgență privind „pachetul de solidaritate”, care prevede acordarea de sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici.
Publicat de Lica Simona, 2 aprilie 2026, 15:46
Potrivit ministrului, ajutoarele vor fi acordate în două tranșe, în lunile mai și decembrie, pentru peste 2,8 milioane de pensionari.
Pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei vor primi un sprijin total de 1.000 de lei, în două tranșe egale.
Cei cu pensii între 1.500 și 2.000 de lei vor beneficia de 800 de lei, câte 400 de lei în fiecare tranșă, iar pensionarii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei vor primi 600 de lei, tot în două tranșe egale.
sursa: Agerpres