Platformă pentru sesizarea calității mâncării în spitale
Publicat de Puiu Vulea, 15 iulie 2025, 07:54
Începând de astăzi, pacienții internați în spitalele din România, precum și aparținătorii acestora, pot transmite sesizări legate de calitatea mâncării, direct pe site-ul Ministerului Sănătății.
Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, printr-o postare pe rețelele sociale. Oficialul a precizat că noul sistem permite inclusiv atașarea de fotografii cu porțiile primite în unitățile medicale. Măsura vine în contextul nemulțumirilor frecvente exprimate de pacienți privind calitatea alimentației din spitalele publice.
Platforma lansată de Ministerul Sănătății are scopul de a colecta feedback-ul în timp real și de a permite intervenții punctuale, acolo unde este cazul.