Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit cu reprezentanții Ford
Publicat de Cosmin Meca, 9 septembrie 2017, 14:30
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, ieri,la Palatul Victoria, cu o delegaţie a companiei Ford, condusă de vicepreşedintele Andrew McCall. Acesta a vorbit despre stadiul implementării investiţiei Ford de la Craiova, inclusiv despre crearea celor aproape 1.700 de noi locuri de muncă, déjà anunţate. Potrivit premierului, industria auto este foarte importantă pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea Produslui Intern Brut, cât şi din cea socială, prin crearea de noi locuri de muncă.
Şeful executivului român şi vicepreşedintele Ford au discutat şi despre infrastructură. În acest context, premierul Tudose a menţionat că autostrada Piteşti-Sibiu şi legătura între Piteşti şi Craiova sunt priorităţi ale guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârşitul mandatului.