Primăria Craiova scoate la vânzare locuințele ANL
Primăria Craiova a scos la vânzare 21 de apartamente ANL din cartierul Potelu, destinate exclusiv actualilor chiriași, prețurile și condițiile de plată fiind stabilite în funcție de mai mulți factori.
Publicat de Cosmin Meca, 28 ianuarie 2026, 11:23
Primăria Craiova vinde locuințele ANL din cartierul Potelu. Un număr de 21 de apartamente ANL, situate în blocurile R1–R15, sunt scoase la vânzare către actualii chiriași.
Prețul de cumpărare diferă de la un apartament la altul, în funcție de suprafață, de avansul plătit, dar și de perioada de rambursare, care poate fi de 15, 20 sau 25 de ani.
Plata prețului se poate face și în rate, pe o perioadă de 15 sau 20 de ani, cu un avans care reprezintă cel puțin 15% din suma cuvenită Agenției Naționale pentru Locuințe, la care se adaugă 1% din prețul calculat al locuinței, în beneficiul administratorului.