Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Primele microbuze electrice pentru elevi au ajuns la Vâlcea

Primele microbuze electrice pentru elevi au ajuns la Vâlcea

Publicat de Puiu Vulea, 16 iunie 2025, 18:15

Luni, 16 iunie, primele 8 microbuze electrice, dintr-un total de 32, au fost livrate autorităților județene vâlcene și vor merge către localitățile Stoilești, Vaideeni, Lungești, Tomșani, Stoenești, Dănicei, Bujoreni și Popești.

Microbuzele au fost achiziționate de Consiliul Județean (CJ) Vâlcea printr-un proiect de cca 7,2 milioane
euro, finanțat prin fonduri europene (PNRR).

În proiectul inițial erau prevăzute 26 de microbuze, dar datorită economiilor făcute în urma licitației, s-a cerut suplimentarea cu încă 6, astfel că Vâlcea va avea 32 de microbuze electrice care vor ajunge în tot atâtea localități din județ.

„Este un proiect pe care eu mi l-am dorit foarte mult și care nu înseamnă doar mașini electrice, ci și o șansă
reală la educație pentru peste 4.500 de elevi din zone izolate sau defavorizate din județul Vâlcea. M-am bucurat să fiu astăzi alături de primarii celor 8 UAT-uri beneficiare și de o parte din colegii din echipa Consiliului Județean Vâlcea, care au muncit la acest proiect”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea.

Vâlcea: Teatrul „Ariel” și Filarmonica „Ion Dumitrescu” se reunesc în cadrul unei entități culturale municipale
Regional miercuri, 17 decembrie 2025, 11:48

Vâlcea: Teatrul „Ariel” și Filarmonica „Ion Dumitrescu” se reunesc în cadrul unei entități culturale municipale

„În urma numeroaselor semnale privind disfuncționalități – unele majore! – la Teatrul Municipal „Ariel” și după o analiză pe mai...

Vâlcea: Teatrul „Ariel” și Filarmonica „Ion Dumitrescu” se reunesc în cadrul unei entități culturale municipale
Parfumuri contrafăcute descoperite de polițiștii de frontieră doljeni
Regional miercuri, 17 decembrie 2025, 10:56

Parfumuri contrafăcute descoperite de polițiștii de frontieră doljeni

În data de 14.12.2025, în jurul orei 16.45, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu...

Parfumuri contrafăcute descoperite de polițiștii de frontieră doljeni
Mehedinți: A fost pusă în funcțiune rețeaua de distribuție a gazelor naturale din comuna Șimian
Regional miercuri, 17 decembrie 2025, 10:40

Mehedinți: A fost pusă în funcțiune rețeaua de distribuție a gazelor naturale din comuna Șimian

Marți, 16 decembrie 2025 a fost pusă în funcțiune rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru localitățile Șimian, Cerneți și...

Mehedinți: A fost pusă în funcțiune rețeaua de distribuție a gazelor naturale din comuna Șimian
Anchetă epidemiologică la Drobeta-Turnu Severin
Regional miercuri, 17 decembrie 2025, 10:11

Anchetă epidemiologică la Drobeta-Turnu Severin

Autoritățile sanitar-veterinare din Drobeta-Turnu Severin vor declanșa astăzi o anchetă epidemiologică după ce mai mulți copii au ajuns...

Anchetă epidemiologică la Drobeta-Turnu Severin
Regional miercuri, 17 decembrie 2025, 08:49

Olt: Gara din Caracal va fi modernizată

Gara din Caracal va fi modernizată în cadrul unui amplu program național de reabilitare a stațiilor de cale ferată. Amplasamentul a fost predat...

Olt: Gara din Caracal va fi modernizată
Regional miercuri, 17 decembrie 2025, 08:14

Craiova: Primăria vrea să construiască o centrală fotovoltaică

Primăria Craiova își dorește o centrală fotovoltaică, iar proiectul începe să prindă contur. Autoritățile locale investesc și într-o...

Craiova: Primăria vrea să construiască o centrală fotovoltaică
Regional marți, 16 decembrie 2025, 17:27

Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu va primi Drapelul de Luptă

Ceremonia va avea loc de la ora 12.00, în municipiul Târgu-Jiu, Calea Eroilor. La eveniment vor participa oficiali ai Ministerului Apărării...

Batalionul 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu“ Târgu Jiu va primi Drapelul de Luptă
Regional marți, 16 decembrie 2025, 16:51

Motocicliștii gorjenii se mobilizează pentru „Tura de Crăciun”

Potrivit Simonei Popescu, reprezentantă a comunității motocicliștilor din Târgu Jiu, implicată în organizare, scopul acțiunii depășește...

Motocicliștii gorjenii se mobilizează pentru „Tura de Crăciun”