Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Primul roman la campionatul mondial de Ironman de la Kona

Primul roman la campionatul mondial de Ironman de la Kona

Publicat de Cosmin Meca, 10 iulie 2015, 11:12

Mihai Baractaru este primul român care ajunge la campionatul mondial de Ironman de la Kona, Hawaii. Pentru a ajunge la Kona anul acesta, Mihai a participat la competiția Ironman din Austria, pe 28 iunie, clasându-se pe locul 3 la categorie și locul 35 la general.

mihai-baractaru-tri-rowmania-2013

Ce face Mihai? Este antrenor personal de triatlon. Ce este triatlon? Un sport complex care îmbină 3 elemente: înot, ciclism și alergare, dintr-un singur foc. Pentru asta, Mihai se antrenează câte 4-5 ore în fiecare zi.

Calificarea din Austria a presupus scoaterea unui timp sub 9 ore pentru toate cele 3 probe, însumând 3.8 kilometri de înot, 180 de kilometri de bicicleta și maratonul.

Și a reușit! Mihai Baractaru a devenit oficial primul român care va participa la campionatul mondial de triatlon Ironman, organizat de 35 de ani în Kona, Hawaii.

Mihai Baractaru: „Triatlonul înseamnă pentru mine mai mult decât dorința de autodepășire, disciplină, ambiție și dedicare, este stilul meu de viață!”

10644814_777435428989329_8117663098416537322_n