Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Pui indian pe pat de orez

Pui indian pe pat de orez

Publicat de Cosmin Meca, 6 martie 2015, 15:00 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:37

Gustos, sănătos și foarte ușor de preparat! Pentru o masă cu savoare orientală, alegeți puiul indian pe pat de orez.

Ingrediente pentru 2 porții:

– 600 gr piept pui

– 250 gr iaurt natural

– 4 lingurițe mix condimente pentru pui (curry, chimen, ghimbir, curcuma, cardamon); îl puteți prepara acasă, amestecând toate condimentele sub formă de pudră, sau puteți cumpăra amestecul pentru pui gata făcut (se mai numește și Masala)

– 1 lingură unt pentru gătit

– 250 gr orez

Mod preparare:

– se taie pieptul de pui fâșii sau cubulețe

– se amestecă condimentele și iaurtul, formând o marinată, în care se ține carnea pentru cel puțin 2 ore, la rece

– carnea se pune la înăbușit în unt, într-o cratiță acoperită, împreună cu tot sosul de iaurt

– se lasă totul la foc redus pentru aproximativ 20 de minute, sau până când este gata carnea, având grijă să rămână și sos de iaurt condimentat

– se prepară orezul conform instrucțiunilor de pe ambalaj, iar după ce este gata se lasă 5-10 minute la scurs, pentru a elimina excesul de apă

– la final, se așează orezul pe o farfurie, iar în mijloc se pune carnea de pui, împreună cu sosul condimentat de iaurt.

Poftă bună și un weekend plăcut să aveți!