Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație

Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație

Publicat de Puiu Vulea, 12 octombrie 2018, 13:45

308.611 elevi vor primi ghiozdane în anul școlar 2018-2019, anunță Ministerul Educației Naționale. Beneficiarii sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi, fiind în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Elevii din grupul-țintă au devenit eligibili în proiect după ce au solicitat, la începutul anului școlar, sprijinul acordat în cadrul programului național desfășurat anual în baza Legii 126/2004 și a ordinului de ministru nr. 4385/2012.

În plus, 51.539 de preșcolari vor primi rechizite școlare. Aceștia sunt beneficiarii tichetelor sociale acordate conform Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Proiectul „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație” are ca obiectiv prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, facilitând accesul egal și participarea la învățământul obligatoriu a preșcolarilor și elevilor proveniți din familiile cele mai defavorizate, prin acordarea de materiale școlare.

Rechizitele și ghiozdanele vor fi distribuite prin intermediul inspectoratelor școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București către unitățile de învățământ, care vor repartiza mai departe materialele școlare către elevii și preșcolarii din grupul-țintă.

Ministerul Educației Naționale este beneficiar al proiectului „Rechizite pentru preșcolari și elevi – șanse egale la educație”, implementat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate POAD/220/1/3/ – Precaritate materială de bază, bugetul total al proiectului fiind de 17.314.571,40 lei.

Facilități prelungite pentru anumite categorii sociale
National joi, 11 decembrie 2025, 18:19

Facilități prelungite pentru anumite categorii sociale

Guvernul a prelungit, în ședința de joi, 11 decembrie, până la 31 decembrie 2026, termenele necesare menţinerii facilităţilor de transport...

Facilități prelungite pentru anumite categorii sociale
Noi finanțări aprobate în cadrul Programului Rabla
National joi, 11 decembrie 2025, 17:51

Noi finanțări aprobate în cadrul Programului Rabla

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat joi, 11 decembrie 2025, în urma ședinței Comitetului de Avizare, o nouă listă care cuprinde 418...

Noi finanțări aprobate în cadrul Programului Rabla
Colegiul Medicilor din România: statul trebuie să asigure un mediu de lucru sigur, predictibil și echitabil pentru medici
National joi, 11 decembrie 2025, 16:47

Colegiul Medicilor din România: statul trebuie să asigure un mediu de lucru sigur, predictibil și echitabil pentru medici

Colegiul Medicilor din România (CMR) trage un semnal de alarmă după ce un medic chirurg de numai 48 de ani de la Spitalul Orășenesc Rovinari a...

Colegiul Medicilor din România: statul trebuie să asigure un mediu de lucru sigur, predictibil și echitabil pentru medici
Linia gratuită 0800 500 333 – sprijin real pentru femeile aflate în pericol
National joi, 11 decembrie 2025, 15:53

Linia gratuită 0800 500 333 – sprijin real pentru femeile aflate în pericol

Numărul gratuit 0800 500 333 este disponibil pentru femeile care se confruntă cu violență domestică sau se simt în pericol. Apelul este...

Linia gratuită 0800 500 333 – sprijin real pentru femeile aflate în pericol
National joi, 11 decembrie 2025, 11:44

Reacția CSM la documentarul Recorder: „Campanie de distrugere a încrederii în sistemul judiciar”

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis prima reacție după ancheta Recorder, afirmând că situația prezentată contribuie la amplificarea...

Reacția CSM la documentarul Recorder: „Campanie de distrugere a încrederii în sistemul judiciar”
National joi, 11 decembrie 2025, 11:17

Muzeul Satului Vâlcean prinde viață printr-o restaurare majoră

Am fost la Muzeul Satului Vâlcean, unde lucrările de restaurare sunt în plină desfășurare, pe teren fiind prezenți peste 25 de muncitori care...

Muzeul Satului Vâlcean prinde viață printr-o restaurare majoră
National joi, 11 decembrie 2025, 08:31

Conducerea Curții de Apel București reacționează după dezvăluirile Recorder

Conducerea Curții de Apel București organizează o conferință extraordinară de presă după dezvăluirile Recorder. După apariția anchetei...

Conducerea Curții de Apel București reacționează după dezvăluirile Recorder
National miercuri, 10 decembrie 2025, 18:49

România va avea un port nou pe canalul Dunăre-Marea Neagră

România va avea un port nou pe canalul Dunăre-Marea Neagră, la Ovidiu, traficul de marfă urmând să crească cu 200.000 de tone. Canalul...

România va avea un port nou pe canalul Dunăre-Marea Neagră