Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

ROMSILVA: ”Bonusuri nerușinate la pensionare”. Primele demisii și rezultate ale corpului de control

Guvernul a aprobat, astăzi, o ordonanță de urgență, prin care angajații din domeniul silvic nu vor mai beneficia de prime echivalente cu minimum cinci salarii, pe ultima lună de activitate, iar ministrul Mediului a explicat, într-o conferință de presă, primele rezultate ale verificărilor corpului de control.

ROMSILVA: ”Bonusuri nerușinate la pensionare”. Primele demisii și rezultate ale corpului de control
Foto: Ministrul mediului, Mircea Fechet, la protestele Federatiei Sindicatelor din Silvicultura, 12 februarie 2025.AGERPRES/Grigore Popescu

Publicat de Lica Simona, 13 martie 2025, 14:42

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, astăzi, că Guvernul a eliminat bonusurile nerușinate, pe care le luau angajații Romsilva la pensionare: ”Ne asigurăm că, în Romsilva, nu vor mai exista astfel de situații, în care sfidarea înlocuiește bunul simț, așa cum s-a întâmplat în cazul premierii cu 100.000 de euro, la pensionarea mai multor angajați, din care o parte au revenit pe funcții, de îndată ce au încasat banii”.

”Am eliminat bonusurile nerușinate la pensionare, care, numai în ultimii doi ani, au costat Romsilva peste 194 de milioane de lei și de care au beneficiat 1.267 de persoane”, a declarat ministrul Mediului Mircea Fechet.

Acesta a anunțat cu această ocazie și primele demisii:

”Apreciez că directorul general al Romsilva a înțeles mesajele, pe care le-am transmis, pentru că, în urma evaluării directorilor, a decis să demită și să înlocuiască directorii de la Arad, Caraș Severin și Maramureș. De asemenea, comunic în mod oficial că voi trimite corpul de control la toate cele trei direcții silvice, pentru a afla detaliat cât de mare este dezastrul, pe care l-au girat și l-au lăsat în urmă acești directori”.

Ministrul Fechet a mai comunicat și concluziile preliminare ale corpului de control, ca urmare a verificărilor făcute la sediul central al Regiei Naționale Romsilva:

”Deocamdată, am constatat că, din fondul de conservare si regenerare a pădurilor, lipsesc 24,7 milioane de lei, iar, din fondul de accesibilizare, lipsesc 8,7 milioane de lei. Aceste două fonduri au regim special, având surse certe de constituire și destinație clară și orice leu, cheltuit pentru alte obiective decât cele menționate, necesită o justificare extrem de solidă”, a atenționat ministrul.

Corpul de control a mai constatat că există 12 direcții silvice, care, în ultimii cinci ani, au mers doar pe pierdere, iar, în cazul a opt direcții silvice, cheltuielile cu personalul depășesc veniturile totale ale cu până la de trei ori mai mult.

”O altă concluzie este legată de valoarea premiilor, acordate în ultimii cinci ani, fără respectarea prevederilor legale. Discutăm de alte zeci de milioane de lei, o sumă constată și de auditul Curții de Conturi, care se desfășoară, chiar acum, la Regia Națională Romsilva”, a spus Fechet.

Ministrul Mediului a mai anunțat că ”39 de personae, cu funcții de conducere, ne referim la directori, din 19 direcții silvice, care au avut performanțe slabe, nu vor mai primi indemnizația de conducere. Aceasta era de 30% în plus, față de salariul de bază”.

În perioada următoare, Ministerul Mediului va elabora o hotărâre de guvern privind reorganizarea Romsilva. În acest sens, săptămâna viitoare, vor fi invitate la discuții, la minister, atât sindicatele, cât și conducerea executivă a Regiei, pentru a demara, de urgență, renegocierea Contractului Colectiv de Muncă.

Ministrul Mediului a mai fost întrebat de jurnaliști cum a fost posibil ca în contractul colectiv de muncă să existe 17 sporuri încasate, indiferent de pierderile direcțiilor silvice.

”Cele 17 sporuri sunt prevăzute în CCM. Unele au acoperire legală, ce izvorăște din legislația privind statutul personalului silvic sau din alte acte, precum Codul Muncii, altele nu au nicio legătură cu vreun act normativ, sunt pur și simplu inventate de cele două părți, care negociază: sindicatul si conducerea executivă.

Trebuie să admit că, poate, am ajuns aici și pentru că aceasta conducere executivă devenea beneficiară a acelor bonusuri sau prime negociate”.

În urma renegocierii CCM, nu va fi eliminat doar bonusul de pensionare, a mai spus ministrul Fechet:

”Ne propunem să eliminăm toate inechitățile din cadrul Regiei, pentru că, astăzi, sunt nenumărate situații, în care doi angajați, cu aceeași vechime, studii și același volum și sarcini, în funcție de județul în care lucrează și fără nicio legătură cu performanța regiei silvice, e posibil să aibă salarii diferite și cu 50%. Aceasta anomalie se întâmplă din cauza faptului că directorii de direcții silvice pot acorda 1, 2 sau 9 astfel de sporuri, anumitor angajați, ceea ce provoacă o inechitate extremă și îi demobilizează pe cei care muncesc egal, dar primesc bani mai puțini”, a mai declarat ministrul Mediului.

Sursa: hotnews.ro

Val de aer polar peste România: ger, ninsori și vânt puternic
National vineri, 30 ianuarie 2026, 08:25

Val de aer polar peste România: ger, ninsori și vânt puternic

România va fi afectată de un val de aer polar, caracterizat printr-o scădere accentuată a temperaturilor, ninsori și intensificări ale...

Val de aer polar peste România: ger, ninsori și vânt puternic
Au revenit fraudele online care folosesc platforme fictive de investiții
National joi, 29 ianuarie 2026, 17:22

Au revenit fraudele online care folosesc platforme fictive de investiții

Au revenit fraudele online care folosesc articole de presă false și platforme fictive de investiții pentru a păcăli utilizatorii. Potrivit...

Au revenit fraudele online care folosesc platforme fictive de investiții
Andrei Irimia lansează dublu album și pornește turneul național „Lumini și Umbre”
National joi, 29 ianuarie 2026, 08:34

Andrei Irimia lansează dublu album și pornește turneul național „Lumini și Umbre”

Pianistul și compozitorul Andrei Irimia lansează, într-un moment artistic de referință, două albume complementare: albumul „Lumini și...

Andrei Irimia lansează dublu album și pornește turneul național „Lumini și Umbre”
Teatrul Național Radiofonic pregătește o producție inspirată de crima din Timiș
National miercuri, 28 ianuarie 2026, 17:49

Teatrul Național Radiofonic pregătește o producție inspirată de crima din Timiș

Teatrul Național Radiofonic Radio România, fidel misiunii sale de a rămâne conectat în permanență la realitatea contemporană și la temele...

Teatrul Național Radiofonic pregătește o producție inspirată de crima din Timiș
National miercuri, 28 ianuarie 2026, 16:16

O nouă zi de proteste pentru muzeografi și bibliotecari, în fața Ministerului Culturii

Muzeografii și bibliotecarii din țară au protestat ieri, din nou, în fața Ministerului Culturii, cerând restaurarea demnității profesiilor...

O nouă zi de proteste pentru muzeografi și bibliotecari, în fața Ministerului Culturii
National miercuri, 28 ianuarie 2026, 08:56

Hidrocentrala de un miliard de euro pe care România o va construi cu Franța

România se pregătește să realizeze, alături de Franța, unul dintre cele mai ambițioase proiecte energetice din ultimele decenii: hidrocentrala...

Hidrocentrala de un miliard de euro pe care România o va construi cu Franța
National miercuri, 28 ianuarie 2026, 08:33

Tragedie rutieră lângă Lugojel: 7 suporteri PAOK și-au pierdut viața într-un accident șocant

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc pe drumul european DN6, în apropierea localității Lugojel, județul Timiș, soldat cu șapte...

Tragedie rutieră lângă Lugojel: 7 suporteri PAOK și-au pierdut viața într-un accident șocant
National miercuri, 28 ianuarie 2026, 08:26

Ministrul Sănătății propune acces „controlat” al minorilor pe TikTok și Instagram

Iată toate detaliile actuale și verificabile despre propunerea ministrului Sănătății din România privind accesul minorilor pe rețelele...

Ministrul Sănătății propune acces „controlat” al minorilor pe TikTok și Instagram