Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Săptămâna Culturală Românească, la Istanbul, între 5 – 10 septembrie

Săptămâna Culturală Românească, la Istanbul, între 5 – 10 septembrie

Publicat de Lica Simona, 4 septembrie 2023, 15:39

În perioada 5 – 10 septembrie, la Istanbul, se desfășoară Săptămâna Culturală Românească, un marathon de evenimente, organizate sub egida Anului Cultural Dimitrie Cantemir – 2023 şi a celebrării celor 145 de ani de relaţii diplomatice româno-turce, dar şi a 90 de ani de la semnarea Tratatului de amiciţie, de neagresiune, de arbitraj şi conciliaţiune între România şi Turcia. Președintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, precizează, într-un comunicat: Aniversarea relaţiilor diplomatice româno-turce constituie o oportunitate deosebită de punere în valoare a moştenirii culturale comune, cu precădere în contextul Anului Cultural Dimitrie Cantemir, dar mă bucur că proiectele pe care ICR le desfăşoară în multe oraşe din Turcia au continuitate şi implică autorităţi locale şi centrale, clusterul EUNIC Turcia, universităţi, festivaluri, bienale şi târguri de artă, muzee, artişti şi cercetători“.

Săptămâna Culturală Românească la Istanbul, un amplu eveniment de diplomaţie culturală, îşi propune consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia, prin crearea unor noi oportunităţi de dialog între profesioniştii români şi turci din domeniul creativ, dar şi familiarizarea publicului turc cu efervescenţa creaţiei contemporane şi bogăţia valorilor şi tradiţiilor culturale româneşti.

Programul Săptămânii Culturale Româneşti la Istanbul cuprinde atât concerte de muzică clasică, rock şi folclor românesc, cât şi momente literare, proiecţii de film, spectacole de teatru pentru copii şi expoziţii.

În România, 2023 a fost instituit ca Anul Cultural Dimitrie Cantemir, pentru celebrarea vieţii şi operei marelui cărturar român, care a trăit peste 20 de ani la Istanbul, iar reprezentanţa Institutului Cultural Român, înfiinţată în 2005, la Istanbul, îi poartă numele.

Deschiderea oficială va avea loc, marți, 5 septembrie, ora 19.00, la Atatürk Kültür Merkezi (AKM) din Istanbul, în prezenţa oficialilor turci şi români, dar şi a reprezentanţilor mediului academic şi cultural turc.

A fost lansată aplicația „Inspectorul Balastierelor”
National marți, 24 martie 2026, 17:57

A fost lansată aplicația „Inspectorul Balastierelor”

Ministerul Mediului a lansat platforma „Inspectorul Balastierelor”, un instrument digital destinat creșterii transparenței și combaterii...

A fost lansată aplicația „Inspectorul Balastierelor”
Academia Română: burse pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate
National marți, 24 martie 2026, 17:09

Academia Română: burse pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate

Academia Română lansează cel de-al cincilea apel de acordare de burse pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii...

Academia Română: burse pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate
ANAF va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF
National marți, 24 martie 2026, 15:42

ANAF va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã (ANAF) împreunã cu Ministerul Finanțelor, anunțã lansarea platformei digitale...

ANAF va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF
Parteneriat pentru adevăr: Radio România și UZPR, front comun împotriva știrilor false
National marți, 24 martie 2026, 14:01

Parteneriat pentru adevăr: Radio România și UZPR, front comun împotriva știrilor false

Radio România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România au semnat, marți, un protocol de colaborare care vizează consolidarea...

Parteneriat pentru adevăr: Radio România și UZPR, front comun împotriva știrilor false
National marți, 24 martie 2026, 10:22

Guvernul limitează prețurile carburanților și declară criză pe piața petrolului

Guvernul adoptă măsuri pentru protejarea economiei și a populației, în contextul crizei pe piața carburanților. Prim-ministrul Ilie Bolojan a...

Guvernul limitează prețurile carburanților și declară criză pe piața petrolului
National marți, 24 martie 2026, 08:21

Descinderi în Dolj și București într-un dosar de evaziune fiscală de milioane de lei

Polițiștii au desfășurat zeci de percheziții în București și în județele Călărași, Ilfov, Gorj, Dolj, Vaslui, Mureș, Botoșani și...

Descinderi în Dolj și București într-un dosar de evaziune fiscală de milioane de lei
National luni, 23 martie 2026, 15:15

Guvernul va declara situaţie de criză pe piaţa carburanţilor

Guvernul României a anunțat pentru marți adoptarea unei ordonanțe de urgenţă prin care va încerca să intervină pentru atenuarea efectelor...

Guvernul va declara situaţie de criză pe piaţa carburanţilor
National luni, 23 martie 2026, 11:22

Rate mai mici de la 1 aprilie, dar trendul rămâne fragil

IRCC, indicele care influențează majoritatea creditelor în lei, scade la aproximativ 5,58% de la 1 aprilie 2026. Este o continuare a trendului...

Rate mai mici de la 1 aprilie, dar trendul rămâne fragil