”Scena Pasiunilor”, noul proiect al Muzeului Județean Gorj
„Scena Pasiunilor” deschide porțile muzeului pentru tineri din diverse domenii, oferindu-le șansa de a susține ateliere interactive și de a se afirma în cadrul Programului de Educație Muzeală.
Publicat de Cosmin Meca, 14 noiembrie 2025, 09:19
Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” lansează proiectul „Scena Pasiunilor”, o inițiativă dedicată descoperirii și sprijinirii tinerelor talente. Prin acest program, muzeul caută tineri creativi care doresc să își prezinte pasiunile, ideile și abilitățile în fața publicului, indiferent de domeniu – artă, știință, tehnologie sau patrimoniu cultural.
Participanții vor avea ocazia să susțină ateliere interactive în cadrul Programului de Educație Muzeală.
Tinerii interesați să se înscrie în proiect sau să afle mai multe detalii pot apela la numărul 0766 314 582 (Aura Stoenescu, responsabil Program Educație Muzeală).