Secretarul general al NATO – primit la Cotroceni de preşedintele Nicuşor Dan
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Nicuşor Dan.
Publicat de Lica Simona, 5 noiembrie 2025, 13:41
Cei doi lideri vor avea convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, după care vor susţine o conferinţă de presă. Ulterior, şeful NATO va avea o întrevedere cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria, se va întâlni cu preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, şi, ulterior, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, la Palatul Parlamentului.
Vizita înaltului oficial al Alianţei Nord-Atlantice are loc în contextul participării acestuia la NATO Industry Forum, care se desfăşoară, timp de două zile, la Bucureşti, un eveniment destinat dialogului strategic cu industriile de apărare din statele aliate.
Preşedintele României şi secretarul general al NATO vor participa împreună la acest forum, în dimineaţa zilei de mâine.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda discuţiilor preşedintelui Nicuşor Dan cu secretarul general al NATO se vor afla ameninţările cu care se confruntă Alianţa Nord-Atlantică, în special flancul estic, precum şi modalităţile de creştere a securităţii României şi a capacităţii colective de apărare şi descurajare.
Este prima vizită a lui Rutte în România, în calitate de şef al alianţei. El a mai fost în ţara noastră, în urmă cu trei ani, la baza militară de la Cincu, în calitate de premier al Olandei.
sursa: Agerpres