Sensuri unice noi în cartierul CPL din Râmnicu Vâlcea
Ca urmare a solicitărilor venite din partea locuitorilor și a avizului Poliției Rutiere, autoritățile locale au decis instituirea unui nou regim de circulație pe străzile din cartierul CPL, începând cu data de 8 octombrie.
Publicat de Cosmin Meca, 8 octombrie 2025, 09:10
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a decis instituirea regimului de circulație cu sens unic pe mai multe străzi din cartierul CPL, începând cu data de 8 octombrie, măsura fiind luată în urma solicitărilor locuitorilor și a consultării cu Biroul Poliției Rutiere.
Astfel, pe strada Banu Mărăcine se va circula doar pe direcția Sud – Nord, dinspre bulevardul Nicolae Bălcescu spre strada Matei Basarab. Pe străzile Mitropolit Filaret, Mareșal Prezan și Preda Buzescu se va circula exclusiv în sensul Est – Vest, dinspre strada Banu Mărăcine spre strada Topolog.
Același regim a fost instituit și pe strada Ioniță Oteteleșanu, dar numai pe segmentul dintre străzile Banu Mărăcine și Topolog, restul străzii, până la intersecția cu strada Ferdinand, rămânând cu circulație în ambele sensuri.
În plus, pe străzile Nicolae Filipescu, Iancu Jianu, Neagoe Basarab și Duiliu Zamfirescu circulația se va desfășura doar în sensul Vest – Est, dinspre strada Topolog către strada Banu Mărăcine.
Prin implementarea acestor modificări, autoritățile estimează o fluidizare a traficului rutier, reducerea numărului de accidente și creșterea siguranței pietonilor. Conducătorii auto sunt rugați să circule cu prudență și să respecte noile reglementări.