Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Sesiune prelungită la AFIR

Sesiune prelungită la AFIR

Publicat de Puiu Vulea, 29 septembrie 2017, 13:07 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:15

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea până, la 31 octombrie 2017, a sesiunii de primire a proiectelor de investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole și pomicole finanțate prin submăsurile 4.2 și 4.2a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an, aferentă submăsurii (sM) 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” este de 100 de milioane de euro. Până în prezent au fost depuse 46 de cereri de finanțare, în valoare totală nerambursabilă de peste 41 de milioane de euro.

Alocarea financiară pentru sM 4.2a „Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” este de 12 milioane de euro pentru sesiunea din acest an, din care au fost solicitate până acum 1,6 milioane de euro.

Sprijinul nerambursabil acordat pentru procesarea produselor agricole și pomicole este de până la 50% nerambursabil, iar valoarea finanțării este de maximum 2,5 milioane/ proiect pentru sM 4.2 și de maximum 1,5 milioane/ proiect în cazul sM 4.2a.

Depunerea cererilor de finanțare se face on-line, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, până la termenul limită al sesiunii, respectiv 31 octombrie 2017, ora 16.00. Toți cei interesați să depună cereri de finanțare prin sM 4.2 și sM 4.2a, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.

Trenuri mai rapide în Oltenia și Banat: CFR semnează un contract de peste 2 miliarde de lei
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 10:28

Trenuri mai rapide în Oltenia și Banat: CFR semnează un contract de peste 2 miliarde de lei

CFR a semnat un contract în valoare de 2,11 miliarde de lei pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a liniei feroviare...

Trenuri mai rapide în Oltenia și Banat: CFR semnează un contract de peste 2 miliarde de lei
Săptămâna meșteșugurilor și a tinerilor artiști la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 10:04

Săptămâna meșteșugurilor și a tinerilor artiști la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, organizează, în perioada 13–21...

Săptămâna meșteșugurilor și a tinerilor artiști la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu
Patrimoniu descoperit, patrimoniu pierdut? Situație tensionată în Vâlcea între Cultură și Muzeu
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 10:00

Patrimoniu descoperit, patrimoniu pierdut? Situație tensionată în Vâlcea între Cultură și Muzeu

Teritoriul județului Vâlcea a devenit o atracție pentru posesorii de detectoare de metale, numai în ultimii ani fiind descoperite sute de bunuri...

Patrimoniu descoperit, patrimoniu pierdut? Situație tensionată în Vâlcea între Cultură și Muzeu
Târg caritabil de Crăciun la Craiova pentru Eduard, un adolescent care visează să joace fotbal
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 09:50

Târg caritabil de Crăciun la Craiova pentru Eduard, un adolescent care visează să joace fotbal

Asociația Dincolo de Azi, împreună cu Departamentul de Limbi Moderne al Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, organizează...

Târg caritabil de Crăciun la Craiova pentru Eduard, un adolescent care visează să joace fotbal
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 09:45

Judecătoare de la Curtea de Apel Craiova: „Vor urma repercusiuni pentru magistrații care au vorbit”

Sorina Marinaș, judecătoare la Secția penală a Curții de Apel Craiova, a declarat joi seară, într-o intervenție telefonică la Euronews, că...

Judecătoare de la Curtea de Apel Craiova: „Vor urma repercusiuni pentru magistrații care au vorbit”
Regional joi, 11 decembrie 2025, 16:19

Start pentru Lotul 6 al proiectului Craiova – Caransabeș

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului...

Start pentru Lotul 6 al proiectului Craiova – Caransabeș
Regional joi, 11 decembrie 2025, 14:47

La Craiova s-a desfășurat faza județene a Festivalului–Concurs Regional „Credință și Tradiție la Români”

Glasurie a sute de copii, de la cei mai mici colindători din clasele primare, până la liceeni, au răsunat ieri, în cadrul fazei județene a...

La Craiova s-a desfășurat faza județene a Festivalului–Concurs Regional „Credință și Tradiție la Români”
Regional joi, 11 decembrie 2025, 11:07

Gala Baschetului Românesc 2025, găzduită de Consiliul Județean Vâlcea

Gala Baschetului Românesc, la Consiliul Județean Vâlcea! Consiliul Județean Vâlcea a găzduit miercuri, 10 decembrie, Gala Baschetului Românesc...

Gala Baschetului Românesc 2025, găzduită de Consiliul Județean Vâlcea