Sinucidere sau crimă? Misterul dispariţiei legendarului fotbalist Dan Coe

Publicat de Cosmin Meca, 5 octombrie 2017, 12:04

„Adevărul“ îţi prezintă povestea numelor mari din fotbalul nostru. Azi e rândul lui Dan Coe, jucătorul de legendă al echipei Rapid Bucureşti, care a avut un sfârşit tragic în pribegie.

Dan Coe s-a născut pe 18 septembrie 1941, într-o familie de aromâni. Dan a moştenit talentul fotbalului de la tatăl său, Duce Coe, fost jucător al Sportului Studenţesc.

Totuşi, tânărul Coe a ales Rapidul, club căruia i-a închinat aproape toată cariera. De numele lui Coe se leagă primul titlu din istoria Rapidului, iar o întâmplare hilară a ajuns lgendă pentru tribune. În ziua meciului decisiv cu Petrolul, de la Ploieşti, din 1967, Coe – un fotbalist superstiţios, credea în existenţa semnelor – a observat pe stradă un cortegiu funerar şi şi-a spus că echipa lui va câştiga, strigând în gura mare: „Mortule, să-ţi dea Dumnezeu sănătate, azi vom bate!”.

Aşa s-a întâmplat, pentru că giuleştenii au au câştigat. Coe a fost extrem de iubit de fani şi, încă din anii ’60, pe Stadionul Giuleşti, una dintre scandările obişnuite ale suporterilor rapidişti era: „Un salut din vechea Troie / Pentru faima lui Dan Coe / Şi înc-o dată că e voie / Ahoe!” Totodată, fiind unul dintre cei mai apreciaţi componenţi ai Rapidului, era denumit „Ministrul Apărării”, evoluând pe postul de fundaş central.

Titular în preliminarii, în tribună la Cupa Mondială

Dan Coe a devenit un personaj important şi pentru echipa naţională. A fost selectionat in lotul pentru Jocurile Olimpice de la Tokio din 1964 şi la Campionatul Mondial din Mexic, 1970, strângând 41 de selecţii la prima reprezentativă. Aici s-a petrecut însă prima lui dramă. Coe fusese titular în mai toate meciurile din preliminariile pentru Mondial, inclusiv în victoriile decisive de la Lausanne, cu Elveţia, şi de la Bucureşti, cu Portugalia din 1969.

În ultimul meci l-a avut adversar direct pe marele Eusebio, golgheterul ultimului Mondial şi câştigător al Cupei Campionilor cu Benfica. Portughezul a şi declarat la finalul meciului câştigat de români prin golul lui Dobrin: „Dacă aş fi avut şi în Anglia 1966 adversari care să mă marcheze precum Dan Coe, Portugalia n-ar mai ajuns atunci în semifinale”. Ajuns în Mexic însă, Dan Coe a fost înlocuit în centrul apărării de colegul său de la Rapid, „Culae” Lupescu.

Selecţionerul Angelo Niculescu a fost  nemulţumit de prestaţiile lui Dan din amicalele de dinaintea turneului final şi, cum căpitanul giuleştenilor s-a arătat de partea „rebelilor” Dobrin şi Rică Răducanu, a sfârşit alături de ei, în tribună. Din cei trei, doar portarul a apucat să joace în Mexic, a doua repriză cu Brazilia. La începutul anilor ’70 a ales să părăsească pentru prima dată România. Rapidistul a plecat în Belgia, unde a semnat pe doi ani cu Anvers. A absolvit şi şcoala de antrenori de la Köln. După ce doi ani a revenit însă în ţară, dar Rapid nu l-a mai vrut. Antrenor în acea perioadă, Tache Macri l-a refuzat, iar Marian Bărbulescu nu l-a primit la echipă nici măcar ca antrenor secund.

A spălat vase în Germania

Coe şi-a încheiat astfel cariera la FC Galaţi, pentru ca în cele din urmă să primească un post la Ministerul Transporturilor. Îndepărtat şi umilit, Coe a ales iar exilul pentru totdeauna. A solicitat o viză turistică de Belgia şi a plecat din ţară. Nu s-a stabilit însă acolo, ci a ales Germania. Devenise refugiat politic. Şi-a adus alături şi familia, însă nu avea să îşi găsească liniştea. A devenit colaborator la celebrul post de radio „Europa Liberă” care transmitea realităţile crunte din România comunistă. Nici viaţa sa n-a fost uşoară.

Din idolul Giuleştiului ajunsese un simplu spălător de vase la un restaurant românesc, la Köln. Pe data de 8 septembrie 1981, Dan Coe sărbătorea împlinirea celor 40 de ani. Pe 19 octombrie era găsit spânzurat în faţa uşii apartamentului în care locuia. Verdictul a fost cât se poate de clar: sinucidere. Dar cei care îl cunoşteau ştiau că mai există o ipoteză: crima! „Dan şi-a pus ştreangul de gât, dar Securitatea i-a tras scaunul!”, se spunea în lumea fotbalului.

Nu se sugruma el, l-au făcut ăia că a vorbit una, alta pe la radio. Nu cred că-şi lua el zilele, iubea prea mult viaţa
Rică Răducanu”

sursa: adevarul.ro