Spitalul Filantropia va fi alimentat cu energie solară
Spitalul Filantropia din Craiova face pași spre sustenabilitate: panouri fotovoltaice vor reduce factura la energie, cu sprijinul fondurilor europene.
Publicat de Cosmin Meca, 29 mai 2025, 10:54
A fost semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru instalarea panourilor fotovoltaice la Spitalul Filantropia.
Potrivit Primăriei Craiova, în subordinea căreia se află unitatea sanitară, contractul a fost semnat miercuri, la sediul Ministerului Energiei, și are o valoare de peste 2 milioane de lei. Proiectul marchează începutul unei inițiative importante, menită să contribuie la reducerea consumului de energie convențională în infrastructura medicală locală.