Caise si nectarine cu pesticide peste nivelul admis, aduse din Turcia direct pe mesele romanilor.
Eliminarea pesticidelor din fructe şi legume
În fiecare zi, în depozitele şi magazinele din România ajung mii de tone de legume şi fructe fără acte de provenienţă.
Rusia introduce sanctiuni economice pentru Turcia, dupa ce un avion rusesc a fost doborat de aviatia turca.
Polițiștii au confiscat peste 1300 kg legume și fructe.
Măsurile vor intra în vigoare după șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.
Uniunea Europeana vine in ajutorul romanilor afectati.
Până 31 august a.c., sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel teritorial se desfăşoară acţiuni preventiv-reactive.
Inspectoratul Şcolar Judeţean a trimis deja o Notă Telefonică instituţiilor de învăţământ preuniversitar.