Legea se va adresa numai cetatenilor care sunt cu adevarat cazuri sociale!
Băncile au avertizat că posibilitatea stingerii totale a creditului prin predarea locuinţei va bloca programul Prima Casă.
Iata ce a declarat Presedintele Klaus Iohannis!
Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi că a promulgat legea dării în plată.
Asociaţia Română a Băncilor îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea dării în plată
Legea dării în plată ar încălca dreptul de proprietate prin privarea forţată a instituţiilor de credit de drepturile lor de creantă.
Totodată plafonul crește la 250.000 de euro, potrivit acordului survenit vineri în cursul discuțiilor purtate de inițatorul legii, Daniel Cătălin Zamfir.
În ultimele săptămâni, mai multe bănci au anunţat majorări ale avansului pentru creditele ipotecare.
Programul Prima Casă foarte probabil va dispărea, în cazul în care aşa-numita lege a dării în plată va fi adoptată în actuala formă