Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte, luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezenţii sindicatelor, el urmând să aibă discuţii cu Cartel Alfa,...
Este prima conferință de presă pe care o susține Nicușor Dan la Cotroceni, fiind organizată la o săptămână de la preluarea mandatului de...
Șeful statului, Nicușor Dan, s-a declarat surprins de hotărâre și a cerut o intervenție legislativă urgentă, pentru a restabili...
El a menţionat că scenariile privind o eventuală creştere a TVA sunt 'absolut teoretice', deoarece nu iau în calcul aspecte, precum creşterea...
Nicușor Dan și George Simion, candidații care au ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, au declarat pentru cele două săptămâni de...
Potrivit Constituţiei, ”candidatul, a cărui alegere a fost validată, depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă...
Nicuşor Dan continuă consultările pe tema situației financiare a României, în paralel cu parcurgerea etapelor legale pentru preluarea...
Actualul primar al Capitalei a obținut victoria într-o competiție strânsă, devenind astfel succesorul lui Klaus Iohannis, fost președinte al...
În urma rezultatelor din primul tur, TVR a transmis, imediat, invitaţii, pentru o confruntare directă între cei doi candidaţi calificaţi în...
„Dragi prieteni români, duminica aceasta, românii și polonezii își vor alege președinții. În ambele noastre țări, miza este la fel de...
Conform sursei citate, 52% dintre cei chestionaţi s-au pronunţat în favoarea lui Nicuşor Dan, în timp ce 48% au optat pentru George Simion....
Biroul Electoral Central a publicat rezultatele finale ale primului tur al alegerilor prezidențiale desfășurate pe 4 mai 2025. George Simion a...
”Luni, a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de domnul S.C.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central...
Consiliul Naţional al partidului Forța Dreptei se reunește sâmbătă, 15 februarie, pentru a stabili poziţia formaţiunii politice pentru...
(mai...
(mai...
(mai...