Generalul Sir Adrian Bradshaw, adjunctul comandantului suprem al NATO din Europa, efectuează o vizită oficială în ţara noastră.
România a înregistrat cea mai mare creştere a lucrărilor în construcţii din întreaga Uniune Europeană.
Turism, finanțe, infrastructură
Procedura va fi posibilă anul acesta
România ocupă locul trei în Europa la obezitatea infantilă.
În România se desfăşoară două importante exerciţii militare multinaţionale.
Peste o treime din noii dentiști care își exercitau meseria în Franța în 2014 au fost formați în străinătate, în special în România, Spania și Portugalia.
România va primi 8,5 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru acoperirea pagubelor produse de inundaţii.
Vicepreşedintele CE va participa la evenimentul de lansare a programului "Garanţia pentru Tineret".