Evenimente
Târgul Gaudeamus de la Craiova şi-a desemnat câştigătorii

Târgul Gaudeamus de la Craiova se încheie astăzi, 2 martie. Peste 12.500 de vizitatori au trecut pragul Teatrului Naţional ?Marin Sorescu? la cea de-a XIII-a ediţie a evenimentului. În cadrul unei festivităţi, au fost desemnaţi, în urma votului publicului, şi câştigătorii. Astfel, la edituri, locul I a fost ocupat de Humanitas, al doilea de Nemira, iar cel de-al treilea de OKIAN.
Trofeul ?cea mai râvnită carte? a târgului Gaudeamus din Bănie a fost atribuit volumului ?Jocurile foamei? de Suzanne Collins, publicat de Editura Nemira. Premiul Educaţia a fost obţinut de Editura Universitaria din Craiova. Trofeele pentru presă au ajuns în acest an la Cuvântul Libertăţii, Digi 24 Craiova şi Radio Sud. Miss Lectura a fost desemnată Mădălina Tudose care a primit o ţinută de la Casa de Modă Ilinca. La Tombola Gaudeamus, câştigătorii sunt: Florin Bădescu ? un minisistem audio oferit de filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, Mihai Marica ? o tabletă Asus, premiu oferit de Club Rotary Craiova şi Iancu Sălceanu ? un smartphone Samsung din partea Echipei Radio România Gaudeamus.
Pentru cei 60 de ani de activitate ai Radio Oltenia Craiova pe care îi împlineşte în acest an, postul nostru a primit o diplomă specială. Câştigătorii finalei locale a Concursului Naţional de Lectură ?Mircea Nedelciu? sunt locul I ? Monica Litră de la Colegiul Naţional Pedagogic ?Ştefan Velovan?, locul al II-lea ? Tiziana Gagiu de la Colegiul Naţional ?Elena Cuza? şi locul al III-lea ? Radu Bora de la Colegiul Naţional ?Carol I?. În cadrul proiectului ?Cărţile se întorc acasă? desfăşurat în cadrul Târgului Gaudeamus din Bănie s-au colectat 1.000 de volume care vor ajunge la Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova. Sponsorii ediţiei din acest an a Târgului Gaudeamus Craiova au fost Automobile Dacia şi Casa de Modă Ilinca.

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.