Brașovul s-a alăturat azi marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor” organizat în București, și în alte orașe din...
Potrivit unui comunicat al companiei aeriene, în perioada 17-19 octombrie, pasagerii pot achiziţiona bilete la preţuri speciale, începând de la...
Agenția Națională de Administrare Fiscală cere instituțiilor și autorităților publice, cu datorii fiscale neachitate până la 31 august, să...
„ANRE transmite condoleanțe familiei și apropiaților celor au suferit pierderi de vieți omenești în explozia din Cartierul Rahova....
Mai mult de 1.000 de pisici din 200 de rase vor urca pe scenă, pentru a-și disputa titlurile supreme ale frumuseții, sub privirile a peste 20 de...
Dezvoltat în parteneriat de Comisia Naţională a României pentru UNESCO, Institutul Naţional al Patrimoniului şi Muzeul Naţional al Satului...
”Această întrerupere este necesară, întrucât banca parteneră a CNAIR SA în procesul de emitere a rovinietei şi peajului, prin portalul...
Cincisprezece săli de clasă de la Liceul Teoretic 'Dimitrie Bolintineanu' din Bucureşti sunt avariate, în urma, a informat Ministerul Educaţiei...
O explozie puternică s-a produs vineri într-un bloc de locuințe cu opt etaje situat pe Calea Rahovei, în Sectorul 5 al Capitalei. Deflagrația a...
El a explicat că, începând de anul școlar viitor, vor fi aplicate schimbări, pentru ca elevii să fie mai bine pregătiți, în perspectiva...
Agentul de poliție a lăsat să se înţeleagă că ar putea să influenţeze decizia unui procuror, într-un dosar referitor la conducerea unui...
Au loc 19 percheziții ale procurorilor militari de la DNA, nu doar la Spitalul Militar din Capitală, ci și la domiciliul șefei unității...
Victimele ar fi fost convinse că pot cumpăra apartamente sau mașini de lux, la prețuri mult sub valoarea reală, însă, în final, ar fi rămas...
Gap-ul de TVA este diferența dintre ce se colectează si ce ar trebui să fie colectat. Șeful ANAF a explicat că, în viziunea Comisiei...
”Protestăm împotriva măsurilor guvernamentale, care ameninţă calitatea învăţământului şi stabilitatea locurilor de muncă', au anunțat...
Inițiativa i-a aparținut deputatei Oana Murariu și a fost susținută de Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit noii legi, se va elimina...
Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), indiferent dacă sunt asiguraţi sau nu, adulţii peste 18 ani beneficiază gratuit de controale medicale...
Un nou proiect al Ministerului de Interne promite să revoluționeze felul în care ne deplasăm pe șosele. De la introducerea conceptului de...
Directiva europeană 2021/2118/CE impune statelor membre extinderea obligației de asigurare RCA și către vehicule care nu sunt înmatriculate, dar...
Tema ediției din acest an, FNT 2025. Te privește!, este un îndemn la implicare, solidaritate și reflecție asupra responsabilității civice și...
Comisiile pentru muncă şi de buget din Camera Deputaţilor au aprobat proiectul privind plata pensiilor private, în forma agreată anterior de...
Este vorba inclusiv despre conceptul de "viteză medie" sau de un mecanism simplificat de constatare a sancţiunilor, atunci când proprietarul...
Sistemul European de Control la Frontieră a început să se schimbe de duminică, 12 octombrie, dar operaţionalizarea acestuia se va face...
4.500 de persoane stau la rând pe culoarul special amenajat pe străzile din jurul Mitropoliei Moldovei, pentru a se închina la racla cu moaștele...
În această perioadă, se fac lucrări de mentenanţă, iar circulaţia va fi reluată zilnic, la ora 14.00. Pe durata intervenţiilor,...
Lucrările la proiectul care va aduce gazul în sud-vestul țării sunt în plină desfășurare. Cu o lungime de aproape 180 de kilometri,...
Ministerul Educației și Cercetării a publicat structura anului școlar 2025-2026, inclusiv calendarul vacanțelor. Vacanța de schi, cunoscută...
Comisia Europană a aprobat un ajutor de 11,5 milioane de euro pentru agricultorii români, ale căror recolte au avut de suferit din cauza...
Ziua Holocaustului în România a fost marcată pentru prima oară în anul 2004, la 9 octombrie, fiind instituită prin HG nr. 672/5 mai 2004, la...
România se pregătește să operaționalizeze noul Sistem de Intrare/Ieșire (EES), un instrument de control la frontiera externă a Spațiului...
Trupa Direcția 5 a anunțat cu tristețe moartea bateristului Marius Keșeri, la vârsta de 60 de ani. Colegii săi au transmis un mesaj...
Duminică, 12 octombrie 2025, la nivelul Uniunii Europene va fi operaționalizat Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), un instrument electronic modern...
Ministerul Educației din România a emis o reglementare prin care profesorii nu mai au voie să discute public, în fața clasei sau în ședințele...
A fost semnat contractul prin care Ministerul Mediului achiziționează, pentru Garda Națională de Mediu, zeci de drone dotate cu senzori prin care...
În octombrie 2025, calendarul ortodox marchează o serie de sărbători importante. Printre cele mai cunoscute se numără: 1 octombrie...
Toți învățătorii și profesorii din ciclul primar pot începe orele remediale, conform metodologiei publicate recent în Monitorul Oficial. La...
„Se împlinesc o sută de zile de când acest Guvern a depus jurământul. Am preluat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare, iar...
Zona montană a judeţului Braşov se află sub cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, valabil pana diseară, la ora 23.00. Avertizarea...
Agenția Națională de Administrare Fiscală, ANAF, anunță că a preluat, în condițiile legii, jumătate dintr-un imobil din municipiul Sibiu,...
Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la chiliile Mănăstirii Cozia Veche,...
Potrivit lui Alexandru Rogobete, rapoartele Inspecţiei Sanitare de Stat şi cel al Corpului de Control al Ministerului Sănătății au evidenţiat...
Proiectul legii voluntariatului în armată a fost aprobat de Guvern, la trei ani după ce prima variantă a actului normativ a fost pregătită de...
Temperaturi scăzute și ploi vor fi prezente în aproape toată țara, iar la munte va ninge, anunţă meteorologii. Zone din jumătatea de sud a...
Programul de modernizare a aeronavelor de antrenament IAR-99 Standard la configurația IAR-99 SM, derulat de compania Avioane Craiova în colaborare...
Circulația pe DN 67C, Transalpina, a fost restricționată din cauza condițiilor meteo nefavorabile. A fost instituit cod portocaliu de ninsori și...
Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași a devenit epicentrul unei tragedii fără precedent: șapte copii internați la secția ATI au murit...
Palatul Cotroceni va fi iluminat astăzi, 1 octombrie 2025, începând cu ora 19:30, în roz, culoarea-simbol la nivel internațional pentru...
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) organizează, în data de 10 octombrie 2025, Bursa locurilor de muncă pentru...