Potrivit acestuia, situația este considerată, în acest moment, fără risc, iar oamenii se pot întoarce la normal: „Acest mesaj îl dăm...
În sudul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări...
ANR susține că radarele din dotare nu puteau detecta drona maritimă: ”În conformitate cu atribuțiile legale ce îi revin, Autoritatea Navală...
„În timpul îndeplinirii misiunilor în zona operațională a Mării Negre, una dintre ambarcațiunile maritime fără echipaj ale Forțelor...
Acesta spune că incidentele de securitate, care “încep să se înmulțească”, “alimentează un sentiment de incertitudine în spațiul...
”România a informat NATO, cu privire la incidentul cu drona din Constanța, iar noi monitorizăm situația. Continuăm să ne coordonăm...
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au transmis numărul de persoanelor evacuate de pe...
„Având în vedere informațiile intenționat incomplete, difuzate de Ministerul Apărării Naționale al României, cu privire la drona maritime,...
Demersul curatorial al Ruxandrei Demetrescu propune un parcurs prin mai multe decenii de creație, reunind lucrări realizate în medii vizuale...
Președintele Nicușor Dan a reacționat, astăzi, la prânz, după ce o dronă navală de război s-a autodetonat în Portul Constanța. Aparatul...
UPDATE: Drona maritimă care a fost descoperită în acestă dimineață, 5 iunie, în Portul Civil Constanța, în apropiere de sediul Agenției...
În perioada 5-7 iunie 2026, Colegiul Național „Carol I” din Craiova va găzdui prima ediție a Concursului Național de Cultură și...
Palatul Administrativ din Drobeta-Turnu Severin a fost modernizat și redat circuitului instituțional, după finalizarea lucrărilor finanțate prin...
Peste două mii de legumicultori din județul Olt, înscriși în Programul Tomata, au fost verificați de angajații Direcției Agricole Olt pentru...
Locuitorii comunei Curtișoara au motive de bucurie după finalizarea lucrărilor la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Autoritățile...
În perioada 5-14 iunie, la Promenada va putea fi vizitată expoziția „Craiova prin obiectiv – atelierele memoriei”, un proiect dedicat...
La Craiova va avea loc, vineri, 5 iunie, de la ora 15:00, Ședința Solemnă a Consiliului Local, organizată în sala „Amza Pellea” a Teatrului...
Craiovenii și iubitorii de folclor sunt invitați să participe la unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul Zilelor Municipiului...
Oltenia va avea parte de un început de iunie cu aspect de vară autentică. În intervalul 5-8 iunie, temperaturile maxime vor urca frecvent între...
Românii ar putea primi în viitor notificări prin SMS, e-mail sau aplicațiile furnizorilor atunci când consumul de energie se apropie de limita...
După nominalizare, candidatul la funcția de prim-ministru va trebui să negocieze cu fiecare partid în parte, pentru a vedea dacă poate sau nu...
La noapte, cerul va prezenta înnorări temporare și, pe arii restrânse, vor fi averse și descărcări electrice. Izolat, cantitățile de apă...
„La ora 18:00 va fi anunțat un guvern fără sprijin popular. E doar continuarea loviturii date democrației”, a scris George Simion pe...
Eugen Tomac este absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București, cu o experiență politică națională și europeană de...
Circulaţia rutieră este restricţionată pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, joi şi vineri, pe ambele sensuri de mers. Măsura este necesară...
Oficialii Departamentului de Război al SUA i-au informat pe aliați că Statele Unite își vor reduce contribuțiile la Modelul de Forțe al NATO,...
Autoritățile de la Chișinău au primit oficial invitația la negocieri. Acest lucru se întâmplă la patru ani după ce Republica Moldova și-a...
Obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de mai mulți membri ai unor grupuri parlamentare din Camera Deputaților și de către...
În urmă cu 106 ani, la 4 iunie 1920, era semnat la Palatul Trianon de la Versailles, Tratatul între Puterile Aliate învingătoare în Primul...
Eugen Tomac ar fi convocat ședința Consiliului Executiv Național și le-ar fi transmis membrilor că, în proporție de 99%, va fi desemnat...
O mare parte din ţară este vizată, astăzi, de un cod galben de vreme instabilă. Avertizarea, actualizată de meterorologi, se referă la...
Data de 5 iunie este declarată oficial Ziua Învăţătorului, prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007. Este data de naştere a pedagogului...
În fiecare cartier, în fiecare școală și în fiecare familie din Slatina există oameni talentați care merită să fie văzuți și apreciați....
Municipiul Drobeta-Turnu Severin găzduiește, în acest weekend, o paradă spectaculoasă pe biciclete, unde stilul, feminitatea și libertatea se...
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova organizează, în perioada 5-7 iunie 2026, Zilele UMF Craiova, dedicate aniversării instituției...
O mină marină a fost descoperită pe plaja dintre Vama Veche și 2 Mai, după ce un apel la 112 a semnalat prezența unui obiect suspect pe țărm....
♈ BerbecDragoste: Ai suficientă energie să pornești o ceartă despre temperatura apei minerale. Felicitări, e un talent rar să transformi...
Peste o sută de angajați ai Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru își vor pierde locurile de muncă în această lună, după...
Caravana „Sănătății Plămânilor” ajunge în Gorj, unde va oferi investigații medicale gratuite pentru depistarea precoce a afecțiunilor...
„Pătura care citește”, eveniment ajuns deja la cea de-a șasea ediție, va avea loc vineri, 5 iunie, de la ora 18:00, pe pajiștea din spatele...
Un raport publicat de Salvați Copiii România arată că aproape trei din zece copii români trăiesc în sărăcie, tot mai mulți abandonează...
În Olt, angajații de la Finanțele Publice și cei ai Trezoreriei au protestat spontan miercuri, 3 iunie, pentru a doua zi consecutiv, suspendând...
Vremea va fi, în general, instabilă, astăzi, în Oltenia, cu temperaturi maxime cuprinse între 21 și 26 de grade Celsius. Pe arii relativ...
Craiovenii sunt invitați să se bucure de ziua orașului în perioada joi, 4 iunie - duminică, 7 iunie 2026. Concerte, gastronomie urbană,...
Propunerea legislativă modifică atât Legea apelor, cât și Legea minelor, și introduce sancțiuni semnificativ mai dure pentru operatorii care...
TAROM a semnat un protocol cu familia lui Mircea Lucescu, pentru ca numele fostului internațional și selecționer al României să fie atribuit...
La noapte, cerul va prezenta înnorări temporar-accentuate; pe arii relativ extinse, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și, izolat,...
Curatorul Cătălin Davidescu a selectat lucrări de Vasile Blendea, Constantin Blendea, Maria Mihalache Blendea și Adriana Blendea din colecția...