Retromobil Club România - filiala Vâlcea, în parteneriat cu Primăria Orașului Ocnele Mari organizează sâmbătă, 24 mai 2025, în stațiunea...
Stațiunea turistică de interes local Baia de Fier, din județul Gorj, va beneficia de un Plan de Urbanism General (PUG). Agenția Județeană...
O nouă linie de bac pentru trecerea Dunării va fi deschisă la Oltenița, în județul Călărași, de luna viitoare, iar pentru început accesul...
Sâmbătă, 31 mai 2025, pe Aeroportul Internațional Craiova, între orele 10:00 – 16:00, va avea loc cel mai mare spectacol aviatic din Oltenia:...
În urma celor 39 de percheziții efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de...
Polovragi – Tradiție și Turism la nivel internațional!?✨ IMEX Frankfurt 2025 | 20–23 mai❤️ Comuna Polovragi este prezentă zilele...
Craiova sărbătorește 550 de ani de la prima atestare documentară, cu patru zile de evenimente, pline de surprize memorabile, alături de cei mai...
Festivalul IntenCity, care se va desfășura în Craiova, în perioada 26-29 iunie 2025, va avea în acest an o nouă scenă, amplasată pe...
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează joi, de la ora 17:00, în sala Multimedia, conferința „Întâlnire cu dirijorul Octav...
În doar un an, cu forța și sufletul câtorva sute de voluntari pe două roți, acest centru cultural a prins viață. Proiectul a fost inițiat...
Începând din anul 2000, pe 22 mai se sărbătorește Ziua Internațională a Biodiversității, zi proclamată de către Organizația Națiunilor...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj organizează vineri, 23 mai 2025, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment care...
Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” organizează cea de-a 51-a ediție a Concursului de...
Fundaţia Comunitară Vȃlcea organizează marți, 20 mai, cea de-a V-a ediție a Cercului Donatorilor Vâlceni, o modalitate interactivă și...
Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vâlcea și Shopping...
Statul Major al Apărării organizează, în perioada 26-31 mai 2025, în județele Olt, Giurgiu și Teleorman, exercițiul de antrenament pentru...
Maria Catrinoiu este cea de-a cincea persoană sărbătorită de Primăria Râmnicu Vâlcea, de la începutul anului 2025, la împlinirea unui...
Zborul Craiova – Istanbul va fi operat de două ori pe săptămână (în zilele de luni și vineri), începând cu 3 octombrie 2025, și va...
Intervenții pe DN 67D, Baia de Aramă–Herculane, pentru îndepărtarea efectelor fenomenelor meteo extreme.Angajații SDN Orșova au patrulat și...
Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu va organiza, în perioada iunie 2025 – noiembrie 2027, o serie de tabere gratuite...
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au stabilit primul termen de judecată în dosarul în care a fost deferită justiției o doctoriță de familie...
În perioada 13-15 iunie, comuna Polovragi din județul Gorj va fi în centrul atenției pasionaților de sporturi de orientare, fiind gazda Cupei...
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează joi, 22 mai, ora 17.00, în sala Multimedia, conferința „Întâlnire cu dirijorul Octav...
O lucrare complexă (ca urmare a configurației terenului și a spațiilor deseori limitate), dar și de anvergură (10.000 mp distribuiți pe o...
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a lansat campania „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” pentru a atrage atenția asupra...
O nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice și electronice se va desfășura în Craiova, în perioada 19 mai...
Vremea rea înregistrată în ultimele zile și ninsorile prognozate de meteorologi amână deschiderea Transalpinei, pe tronsonul de drum cuprins...
Procesul de votare prin urna mobilă la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu s-a desfășurat fără incidente. În total, 182 de pacienți...
Judecătoria Craiova a dispus încetarea procesului penal față de o profesoară din Craiova, deferită justiției pentru fals material în...
Craiovenii se vor putea programa, în vederea preluării gratuite a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, la numărul de telefon:...
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul se desfăşoară dirijat, alternativ, pe DN 7CC (Centura Călimăneşti), în zona...
Festivalul se va deschide vineri, 23 mai 2025, la ora 19:00, cu o paradă a costumelor medievale, în Parcul „Nicolae Romanescu“, urmată de un...
Această etapă se va desfășura în perioada 19 mai – 13 iunie, în intervalul orar 22:00 – 6:00, în funcție de condițiile meteorologice...
Între 29 mai și 1 iunie, cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Craiovei reunește comunitățile orașului în parcuri și piețe, în muzee și pe...
Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea vine în sprijinul viitorilor absolvenți de liceu și îi invită să se pregătească pentru proba...
Irina Begu s-a calificat joi, 15 mai, în semifinalele turneului WTA 125 de la Parma, Italia, dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a...
Centrul cultural pe care Asociaţia Bikers for Humanity l-a construit de la zero în oraşul Brezoi, jud. Vâlcea, pentru copiii din zonă care vor...
Salonul Național de Minerale, Fosile și Geme, ediția a XVIII-a.? Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Științele Naturii, cu sprijinul...
Lăutari cunoscuți și apreciați din Gorj vor susține toată vara concerte în Parcul Central din Târgu Jiu. Proiectul „Tezaure Vii ale...
În perioada următoare vor fi demarate lucrările de reabilitare în Parcul Central din Târgu Jiu, un spațiu amenajat acum mai bine de 100 de...
La Craiova vor fi impuse restricții de circulație pentru desfășurarea turului II al alegerilor prezidențiale. Potrivit Primăriei, aceste...
Iubitorii sporturilor montane sunt așteptați la Geopark Mehedinți Adventure. Vor fi concursuri și distracție în perioada 6–8 iunie....
Continuă căutările celor doi pescari dispăruți pe Dunăre, în dreptul localității doljene Rast, după ce barca în care se aflau a fost...
Spitalul Filantropia din Craiova va oferi, în curând, acces la noi servicii medicale. Unitatea medicală a primit avizul Ministerului...
Primarul comunei Maglavit din județul Dolj, Marius Mureșan, și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au semnat, miercuri, un contract de 1,2...
Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu va marca, sâmbătă, între orele 20:00 și 00:00, Noaptea Muzeelor. Va fi un...
Salvatorii intervin cu trei bărci, un echipaj de prim-ajutor, o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi echipajul de scafandri, informează...
Sub deviza ”Mai aproape de oameni într-o Noapte de Mai”, evenimentul promite o experiență culturală inedită, dedicată comunității și...