UATAA Motru a fost debranșată de la Sistemul Energetic Național
Publicat de Puiu Vulea, 25 martie 2026, 17:01 / actualizat: 26 martie 2026, 0:24
Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) Motru a fost debranșată, miercuri, de la sistemul energetic, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului, Cosmin Morega.
Potrivit acestuia, decizia cu privirea la închiderea UATAA Motru, uzină care producea energie electrică în cogenerare pe bază de cărbune și implicit agent termic și apă caldă pentru populație, s-a luat în 2020 – 2021, atunci când a fost aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primarul Cosmin Morega arată că la jalonul 114 din PNRR se vorbeşte clar despre UATAA şi despre închiderea acestei capacităţi. El amintește că, până la final de martie, trebuie închise mai multe centrale pe cărbune care produc energie electrică, printre care Govora 3, 4, 5, Timişoara Sud, Drobeta şi Motru.
Potrivit angajamentelor asumate, Statul Român trebuie să facă dovada efectivă, până la finalul lunii, de debranșare de la SEN a centralelor pe cărbune, de anulare a licențelor de funcționare și a tuturor avizelor acestor tip de centrale. Asta pentru că respectivele centrale, prinse în PNRR, să nu mai mai aibă posibilitatea de a produce energie pe baza de cărbune.