Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Vâlcea/Pârtiile de schi de la Voineasa vor fi deschise de Paşte

Pârtiile de schi de la Transalpina-Voineasa se redeschid în acest weekend, toate instalaţiile urmând să funcţioneze până după Paşte, când se va închide oficial sezonul de iarnă.

Vâlcea/Pârtiile de schi de la Voineasa vor fi deschise de Paşte
Foto: Domeniul-Schiabil-Transalpina-Voineasa

Publicat de Lica Simona, 1 aprilie 2026, 18:51

În urma ninsorilor din ultimele zile, în zonă sunt condiţii de schi excelente, astfel că administratorii domeniului au anunţat că redeschid pârtiile, pentru încă zece zile, astfel ca iubitorii sporturilor de iarnă să se bucure de zăpadă şi în perioada sărbătorilor pascale.

”Vineri dimineaţă, redeschidem domeniul schiabil, după câteva zile în care a fost închis, şi va rămâne deschis până pe 13 aprilie, în a doua zi de Paşte. În zonă a nins zilele trecute, iar stratul de zăpadă este consistent. La bază este ceva mai scăzut, însă în partea superioară depăşeşte un metru. Vor fi ultimele zece zile la schi din acest sezon, pe care nu-l vom prelungi, întrucât costurile sunt destul de mari”, a precizat administratorul domeniului, Adrian Iepure.

Programul de funcţionare a instalaţiilor de transport, în această perioadă, va fi zilnic, începând cu ora 9:00 şi până la ora 16:30, cu excepţia zilei de sâmbătă, 4 aprilie, când va fi prelungit până la ora 17:00.

sursa: Agerpres

Bursa locurilor de muncă pentru disponibilizați, organizată în Gorj
Regional miercuri, 1 aprilie 2026, 10:31

Bursa locurilor de muncă pentru disponibilizați, organizată în Gorj

AJOFM Gorj organizează, pe 29 aprilie, o bursă a locurilor de muncă dedicată persoanelor disponibilizate din județ, la care vor participa...

Bursa locurilor de muncă pentru disponibilizați, organizată în Gorj
Condiții greu de imaginat pentru evacuații din Slatina. Prefectura Olt confirmă probleme grave
Regional miercuri, 1 aprilie 2026, 10:22

Condiții greu de imaginat pentru evacuații din Slatina. Prefectura Olt confirmă probleme grave

La Slatina, situația cetățenilor evacuați de pe strada Grădiște este una gravă și nu poate fi ignorată sau cosmetizată, au transmis...

Condiții greu de imaginat pentru evacuații din Slatina. Prefectura Olt confirmă probleme grave
Spitalul Filantropia din Craiova investește milioane în echipamente și paturi moderne
Regional miercuri, 1 aprilie 2026, 10:01

Spitalul Filantropia din Craiova investește milioane în echipamente și paturi moderne

Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova a lansat o licitație publică de amploare. Proiectul vizează dotarea unității cu echipamente...

Spitalul Filantropia din Craiova investește milioane în echipamente și paturi moderne
Festivalul Shakespeare transformă Craiova în centrul teatrului mondial
Regional miercuri, 1 aprilie 2026, 09:43

Festivalul Shakespeare transformă Craiova în centrul teatrului mondial

Craiova devine, timp de 11 zile, capitala mondială a teatrului. Organizatorii Festivalului Internațional Shakespeare 2026 au anunțat programul...

Festivalul Shakespeare transformă Craiova în centrul teatrului mondial
Regional miercuri, 1 aprilie 2026, 09:35

Locuințe noi la Balș, dar cererea rămâne uriașă

Autoritățile din Balș anunță extinderea programelor de locuințe sociale și pentru tineri, în contextul unei cereri ridicate din partea...

Locuințe noi la Balș, dar cererea rămâne uriașă
Regional miercuri, 1 aprilie 2026, 09:24

Satele din Oltenia pot intra în competiția mondială Best Tourism Villages

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a deschis etapa națională de selecție pentru competiția internațională...

Satele din Oltenia pot intra în competiția mondială Best Tourism Villages
Regional miercuri, 1 aprilie 2026, 09:21

Casa Căsătoriilor se transformă total. Planuri mari pentru clădirea emblematică din Craiova

Casa Rusănescu din Craiova, cunoscută drept Casa Căsătoriilor, și-a găsit constructorul. Lucrările de restaurare au fost atribuite unui...

Casa Căsătoriilor se transformă total. Planuri mari pentru clădirea emblematică din Craiova
Regional miercuri, 1 aprilie 2026, 09:12

Investiții în turism la Polovragi. Un sat de vacanță prinde contur

Autoritățile din Polovragi, județul Gorj, au anunțat că au fost realizate pregătiri pentru a întâmpina un număr crescut de turiști în...

Investiții în turism la Polovragi. Un sat de vacanță prinde contur