Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Valentin Gheorghiu si Gabriel Croitoru, Integrala Beethoven IV, la Sala Radio

Valentin Gheorghiu si Gabriel Croitoru, Integrala Beethoven IV, la Sala Radio

Publicat de Cosmin Meca, 15 iunie 2015, 10:05 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:30

Cu un an în urmă, la finalul stagiunii precedente, mai exact în 27 iunie 2014, începea la Sala Radio povestea unei serii de patru recitaluri: Integrala Beethoven – sonatele pentru pian şi vioară create de marele compozitor, în interpretarea a doi dintre cei mai mari muzicieni români – pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru. De la evenimentul derulat cu un an în urmă, care puncta de altfel şi inaugurarea noului pian Steinway al Sălii Radio, a trecut un an, deci şi o nouă stagiune, care se apropie acum de final. După cele trei recitaluri susţinute de cei doi artişti pe scena bucureşteană, de fiecare dată cu alte trei sonate dintre cele zece compuse de Beethoven (iunie 2014, februarie şi aprilie 2015), a sosit momentul ultimului „episod” al acestui frumos „serial” muzical.

Joi, 18 iunie (ora 19:00), la Sala Radio, sunteţi invitaţi la cel de-al patrulea şi ultimul recital al Integralei Beethoven, de această dată alături de cei doi muzicieni fiind prezent pe afişul evenimentului şi unul dintre marii violoncelişti români: Marin Cazacu.

Recitalul beethovenian vă propune un repertoriu extrem de atractiv: Sonata nr. 9 pentru pian şi vioară – cunoscută sub denumirea de Sonata Kreutzer (după numele lui Rodolphe Kreutzer, considerat cel mai mare violonist al epocii). Notorietatea lucrării a fost sporită de nuvela cu acelaşi nume scrisă de Tolstoi, ce a provocat mari scandaluri în epocă, fiind o relatare a întâmplărilor care determină un bărbat să îşi omoare soţia.

Veţi asculta, de asemenea, şi Trio-ul în si bemol major pentru pian, vioară şi violoncel – supranumit Arhiducele, dedicat Arhiducelui Rudolf de Austria, pianist amator şi elev al lui Beethoven, căruia marele compozitor i-a dedicat nu mai puţin de 14 dintre partiturile ce îi poartă semnătura!

Întâlnirea scenică dintre cei trei apreciaţi muzicieni români este dublată şi de trei instrumente muzicale de mare valoare, pe măsura maeştrilor ce le vor mânui cu abilitate. Este vorba despre noul pian Steinway al Sălii Radio, vioara Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional George Enescu, ce se află din 2008 în folosinţa violonistului Gabriel Croitoru, şi violoncelul Lorenzo Ventapane (1820), pe care cântă Marin Cazacu.

Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale, alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, SUA, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Canada, Spania, Japonia etc. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau din străinătate.

A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor P. I. Ceaikovski, Van Cliburn, Fr. Chopin, A. Rubinstein, L. van Beethoven, R. Schumann, J. S. Bach. De-a lungul timpului, Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor George Enescu (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi
i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră Regina Sofia, orchestrele simfonice din Monte Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Horia Mihail).

Pe 22 ianuarie a.c. Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Manager al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română (din aprilie 2014), Marin Cazacu este solist concertist al Filarmonicii George Enescu (din 1983) şi desfăşoară o activitate intensă atât în România, cât şi în toată Europa, Asia şi cele două Americi, sub bagheta unor mari dirijori. A apărut în diverse formaţii camerale alături de artişti prestigioşi şi a fost aplaudat ca membru al trioului Pro Arte (ansamblul cameral oficial al Filarmonicii George Enescu) şi colaborator al cvartetului Voces. Numele său a figurat adesea pe afişele unor mari festivaluri importante, precum cele de la Berlin, Bratislava, Bucureşti, Hong-Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Singapore, Tokio, Valencia, Veneţia.

Marin Cazacu este profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, studenţii săi afirmându-se cu succes pe scene din ţară şi din străinătate. În 1998 a fondat cvartetul Cellissimo – împreună cu Alexandra Guţu, Răzvan Suma şi Olga Mănescu, iar cu studenţii săi susţine recitaluri de 8 până la 20 violoncele în formaţia Violoncellissimo.

În 1999, Marin Cazacu a înfiinţat Festivalul Internaţional Enescu şi muzica lumii, care se desfăşoară în fiecare vară la Sinaia. Pentru organizarea acestui festival şi înfiinţarea primei orchestre naţionale de tineret (Orchestra Română de Tineret, sub bagheta lui Cristian Mandeal), a fost răsplătit în 2008 de revistele VIP şi Actualitatea Muzicală cu Premiul Proiectul anului şi în 2012 cu Premiul Radio România Cultural pentru reuşita Festivalului Internaţional Enescu şi muzica lumii (ediţia a Xll-a) şi a proiectului naţional Orchestra Română de Tineret.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio. Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Caz de lepră confirmat în România, după peste 40 de ani
National vineri, 12 decembrie 2025, 11:12

Caz de lepră confirmat în România, după peste 40 de ani

Un caz de lepră, cunoscută și sub denumirea de boala Hansen, a fost confirmat în România la data de 11 decembrie 2025. Este primul diagnostic...

Caz de lepră confirmat în România, după peste 40 de ani
Nicușor Dan cheamă magistrații la Cotroceni pentru o discuție deschisă despre criza din Justiție
National vineri, 12 decembrie 2025, 08:46

Nicușor Dan cheamă magistrații la Cotroceni pentru o discuție deschisă despre criza din Justiție

Președintele României, Nicușor Dan, a avut o nouă reacție în scandalul care vizează sistemul de Justiție, anunțând public că invită...

Nicușor Dan cheamă magistrații la Cotroceni pentru o discuție deschisă despre criza din Justiție
Facilități prelungite pentru anumite categorii sociale
National joi, 11 decembrie 2025, 18:19

Facilități prelungite pentru anumite categorii sociale

Guvernul a prelungit, în ședința de joi, 11 decembrie, până la 31 decembrie 2026, termenele necesare menţinerii facilităţilor de transport...

Facilități prelungite pentru anumite categorii sociale
Noi finanțări aprobate în cadrul Programului Rabla
National joi, 11 decembrie 2025, 17:51

Noi finanțări aprobate în cadrul Programului Rabla

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat joi, 11 decembrie 2025, în urma ședinței Comitetului de Avizare, o nouă listă care cuprinde 418...

Noi finanțări aprobate în cadrul Programului Rabla
National joi, 11 decembrie 2025, 16:47

Colegiul Medicilor din România: statul trebuie să asigure un mediu de lucru sigur, predictibil și echitabil pentru medici

Colegiul Medicilor din România (CMR) trage un semnal de alarmă după ce un medic chirurg de numai 48 de ani de la Spitalul Orășenesc Rovinari a...

Colegiul Medicilor din România: statul trebuie să asigure un mediu de lucru sigur, predictibil și echitabil pentru medici
National joi, 11 decembrie 2025, 15:53

Linia gratuită 0800 500 333 – sprijin real pentru femeile aflate în pericol

Numărul gratuit 0800 500 333 este disponibil pentru femeile care se confruntă cu violență domestică sau se simt în pericol. Apelul este...

Linia gratuită 0800 500 333 – sprijin real pentru femeile aflate în pericol
National joi, 11 decembrie 2025, 11:44

Reacția CSM la documentarul Recorder: „Campanie de distrugere a încrederii în sistemul judiciar”

Consiliul Superior al Magistraturii a transmis prima reacție după ancheta Recorder, afirmând că situația prezentată contribuie la amplificarea...

Reacția CSM la documentarul Recorder: „Campanie de distrugere a încrederii în sistemul judiciar”
National joi, 11 decembrie 2025, 11:17

Muzeul Satului Vâlcean prinde viață printr-o restaurare majoră

Am fost la Muzeul Satului Vâlcean, unde lucrările de restaurare sunt în plină desfășurare, pe teren fiind prezenți peste 25 de muncitori care...

Muzeul Satului Vâlcean prinde viață printr-o restaurare majoră