Vatican/Liturghia va fi tradusă live, cu ajutorul AI, de săptămâna viitoare
Vaticanul va oferi traduceri live ale liturghiei, asistate de inteligență artificială (AI), în 60 de limbi.
Publicat de Lica Simona, 17 februarie 2026, 14:49
Serviciul va permite credincioșilor să urmărească slujbele pe smartphone-uri și urmează să fie lansat săptămâna viitoare, în timpul principalelor celebrări de la Bazilica Sfântul Petru, care marchează al patrulea centenar al consacrării bisericii, transmite Agerpres.
”Bazilica Sfântul Petru a primit, de secole, credincioși din toate națiunile și limbile”, a declarat cardinalul Mauro Gambetti, arhiepiscop al Bazilicii Sfântul Petru și vicar general al Vaticanului. ”Prin punerea la dispoziție a unui instrument, care ajută mulți oameni să înțeleagă cuvintele liturghiei, dorim să servim misiunea care definește centrul Bisericii Catolice, universală prin însăși vocația sa”, a adăugat el.
Traducerea AI va funcționa prin cod QR, pe care participanții îl pot scana la intrările în Vatican. Aceștia vor avea apoi traduceri audio și text, în timp real, fără a fi nevoie să descarce o aplicație.
sursa: Agerpres