Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Viitorul Europei, dezbătut de peste 30 de milioane de persoane

Viitorul Europei, dezbătut de peste 30 de milioane de persoane

Publicat de Cosmin Meca, 19 iulie 2017, 20:00

Dezbaterea privind viitorul Europei, concentrată în jurul Cărții Albe, document lansat în urmă cu doar patru luni de zile, capătă dinamism, iar în final se estimează că vor fi implicate în acest demers peste 30 de milioane de persoane.

Peste 270.000 de persoane au fost prezente la cele peste 1750 de evenimente, organizate sau sprijinite de către Comisia Europeană din martie, când a fost lansată Cartea Albă, și până în iunie. Acestora li s-au alăturat mulți alți participanți online.

Cetățenii sunt invitați să își exprime în continuare punctul de vedere, pe pagina online dedicată, în special înainte de 13 septembrie 2017. La această dată președintele Juncker va susține discursul anual privind starea Uniunii Europene, în care își va prezenta viziunea privind viitorul Europei.

La 1 martie 2017, Comisia a lansat, odată cu Cartea albă privind viitorul Europei, o dezbatere paneuropeană în urma căreia atât cetățenii, cât și liderii vor putea contura viziunea asupra UE cu 27 de membri.

Cartea albă prezintă cinci scenarii pentru evoluția Uniunii până în 2025. Acestea acoperă o serie de posibilități cu rezultate diferite în funcție de domeniul de politică avut în vedere. Scenariile nu se exclud reciproc și nici nu sunt exhaustive.

Comisia a prezentat, de asemenea, o serie de documente de reflecție privind aspecte-cheie pentru Europa. Aceste idei vor fi dezvoltate în discursul președintelui Juncker, din septembrie 2017, înainte să fie  trase primele concluzii cu ocazia Consiliului European din decembrie 2017.

Astfel, în vederea alegerilor parlamentare din iunie 2019, statele membre vor putea decide calea de urmat pentru următoarii ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: ec.europa.eu

Tânăr sportiv iranian executat după protestele anti-regim din ianuarie
International vineri, 20 martie 2026, 08:45

Tânăr sportiv iranian executat după protestele anti-regim din ianuarie

Un tânăr sportiv iranian, în vârstă de 19 ani, a fost executat pe 19 martie 2026, după ce a fost arestat în urma protestelor anti-regim...

Tânăr sportiv iranian executat după protestele anti-regim din ianuarie
Informație falsă despre închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, viralizată în mediul online
International joi, 19 martie 2026, 18:11

Informație falsă despre închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, viralizată în mediul online

O informație distribuită intens pe rețelele sociale, potrivit căreia autoritățile israeliene ar fi închis, pe termen nedefinit, Biserica...

Informație falsă despre închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, viralizată în mediul online
Nicușor Dan, Giorgia Meloni și alți lideri europeni cer UE să relaxeze regulile Green Deal
International joi, 19 martie 2026, 17:44

Nicușor Dan, Giorgia Meloni și alți lideri europeni cer UE să relaxeze regulile Green Deal

Potrivit liderilor europeni, cadrul actual al Green Deal a devenit „un risc existențial pentru multe sectoare industriale strategice” și este...

Nicușor Dan, Giorgia Meloni și alți lideri europeni cer UE să relaxeze regulile Green Deal
Meningita revine în atenție: cât de periculos este focarul din Marea Britanie
International joi, 19 martie 2026, 10:48

Meningita revine în atenție: cât de periculos este focarul din Marea Britanie

Pe scurt, riscul de răspândire în Europa este evaluat oficial ca foarte scăzut pentru populația generală din UE/SEE. Aceasta este concluzia...

Meningita revine în atenție: cât de periculos este focarul din Marea Britanie
International miercuri, 18 martie 2026, 15:13

TVR: Ministrul iranian al informațiilor, Esmaeil Khatib, a fost ucis într-un atac aerian

Ministrul Apărării a declarat că Esmaeil Khatib a fost ucis într-un atac aerian israelian, desfășurat în timpul nopții, la Teheran,...

TVR: Ministrul iranian al informațiilor, Esmaeil Khatib, a fost ucis într-un atac aerian
International marți, 17 martie 2026, 15:21

Cea mai amplă retrospectivă dedicată lui Brâncuşi, organizată în Germania

Expoziţia reuneşte peste 150 de sculpturi, fotografii, filme şi documente de arhivă, provenite din colecţii internaţionale, şi reconstituie...

Cea mai amplă retrospectivă dedicată lui Brâncuşi, organizată în Germania
International luni, 16 martie 2026, 17:21

Reacția României la amenințările directe ale Iranului: ”Nu suntem parte a conflictului”

”Am luat notă de afirmațiile purtătorului de cuvânt al MAE Iran, context în care facem următoarele precizări: acordul bilateral de acces din...

Reacția României la amenințările directe ale Iranului: ”Nu suntem parte a conflictului”
International luni, 16 martie 2026, 08:36

„Probleme” la vot în Coreea de Nord: prezență de „doar” 99,99% la alegerile parlamentare

În Coreea de Nord au avut loc alegeri pentru Adunarea Supremă a Poporului, parlamentul țării, iar presa de stat a anunțat o prezență la vot de...

„Probleme” la vot în Coreea de Nord: prezență de „doar” 99,99% la alegerile parlamentare