Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ziua Muncii la Dumbravă

Ziua Muncii la Dumbravă

Publicat de Cosmin Meca, 30 aprilie 2017, 11:00

Ziua de 1 Mai va fi marcată aşa cum se cuvine de autorităţile de la Târgu-Jiu care vor organiza în Dumbrava de la Drăgoieni o serbare câmpenească, cu muzică şi voie bună, distracţii pentru cei mari şi pentru cei mici.

Luni, pe 1 mai se va organiza o serbare câmpenească în Dumbrava de la Drăgoieni, acolo unde gorjeni, târgujieni, toţi cei aflaţi în trecere, pot veni şi pot avea parte de distracţie, de muzică, de voie bună, de mâncare tradiţională.

La ora 13.00 va fi susţinut un program artistic cu muzică de promenadă de către Fanfara „Armonia” pentru ca, de la ora 14.00 până la ora 16.00, să fie susţinut un spectacol de dansuri şi muzică populară de către Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”. De asemenea, în premieră, după aceste programe artistice, se va organiza Târgul Meşterilor Populari în parteneriat cu Şcoala Populară de Artă, iar prin intermediul acestei serbări câmpeneşti, meşterii populari vor avea ocazia de a-şi promova şi comercializa obiectele tradiţionale.
Şi programul mijloacelor de transport în comun va fi unul special pentru traseul 9 Mai – Drăgoieni, frecvenţa de circulaţie fiind una mai intensă faţă de zilele obişnuite. Astfel, pe traseul 9 Mai – Artego, programul de circulaţie va fi unul specific zilei de duminică.

În ceea ce priveşte traseul 9 Mai – Drăgoieni, luni, 1 mai, frecvenţa de ciculaţie a va fi următoarea: 06.30 – 08.30 – la 60 minute; 08.30 – 09.30 la 30 minute; 09.30 – 11.00 la 15 minute; 11.00 – 19.40 la 10 minute; 19.40 – 21.30 la 15 minute. Ultima plecare din Drăgoieni va fi la ora 22.00.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: gorjeanul.ro

Trenuri mai rapide în Oltenia și Banat: CFR semnează un contract de peste 2 miliarde de lei
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 10:28

Trenuri mai rapide în Oltenia și Banat: CFR semnează un contract de peste 2 miliarde de lei

CFR a semnat un contract în valoare de 2,11 miliarde de lei pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a liniei feroviare...

Trenuri mai rapide în Oltenia și Banat: CFR semnează un contract de peste 2 miliarde de lei
Săptămâna meșteșugurilor și a tinerilor artiști la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 10:04

Săptămâna meșteșugurilor și a tinerilor artiști la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu

Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, organizează, în perioada 13–21...

Săptămâna meșteșugurilor și a tinerilor artiști la Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu
Patrimoniu descoperit, patrimoniu pierdut? Situație tensionată în Vâlcea între Cultură și Muzeu
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 10:00

Patrimoniu descoperit, patrimoniu pierdut? Situație tensionată în Vâlcea între Cultură și Muzeu

Teritoriul județului Vâlcea a devenit o atracție pentru posesorii de detectoare de metale, numai în ultimii ani fiind descoperite sute de bunuri...

Patrimoniu descoperit, patrimoniu pierdut? Situație tensionată în Vâlcea între Cultură și Muzeu
Târg caritabil de Crăciun la Craiova pentru Eduard, un adolescent care visează să joace fotbal
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 09:50

Târg caritabil de Crăciun la Craiova pentru Eduard, un adolescent care visează să joace fotbal

Asociația Dincolo de Azi, împreună cu Departamentul de Limbi Moderne al Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, organizează...

Târg caritabil de Crăciun la Craiova pentru Eduard, un adolescent care visează să joace fotbal
Regional vineri, 12 decembrie 2025, 09:45

Judecătoare de la Curtea de Apel Craiova: „Vor urma repercusiuni pentru magistrații care au vorbit”

Sorina Marinaș, judecătoare la Secția penală a Curții de Apel Craiova, a declarat joi seară, într-o intervenție telefonică la Euronews, că...

Judecătoare de la Curtea de Apel Craiova: „Vor urma repercusiuni pentru magistrații care au vorbit”
Regional joi, 11 decembrie 2025, 16:19

Start pentru Lotul 6 al proiectului Craiova – Caransabeș

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului...

Start pentru Lotul 6 al proiectului Craiova – Caransabeș
Regional joi, 11 decembrie 2025, 14:47

La Craiova s-a desfășurat faza județene a Festivalului–Concurs Regional „Credință și Tradiție la Români”

Glasurie a sute de copii, de la cei mai mici colindători din clasele primare, până la liceeni, au răsunat ieri, în cadrul fazei județene a...

La Craiova s-a desfășurat faza județene a Festivalului–Concurs Regional „Credință și Tradiție la Români”
Regional joi, 11 decembrie 2025, 11:07

Gala Baschetului Românesc 2025, găzduită de Consiliul Județean Vâlcea

Gala Baschetului Românesc, la Consiliul Județean Vâlcea! Consiliul Județean Vâlcea a găzduit miercuri, 10 decembrie, Gala Baschetului Românesc...

Gala Baschetului Românesc 2025, găzduită de Consiliul Județean Vâlcea