Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

“Ziua porților deschise”, la justiție

“Ziua porților deschise”, la justiție

Publicat de Puiu Vulea, 24 octombrie 2017, 08:32

Consiliul Europei și Uniunea Europeană au stabilit desfășurarea în fiecare an, în ziua de 25 octombrie, a Zilei europene a justiției civile, cu scopul de a aduce în atenția cetățenilor europeni  modul de funcționare a justiției și de a sprijini dezvoltarea unui spațiu judiciar comun european. Cu această ocazie Curtea de Apel Craiova organizează miercuri, 25 octombrie, la sediul instanţei din strada Constantin Brâncuşi, “Ziua porților deschise”  la care sunt invitați studenți, auditori de justiție, reprezentanți ai societății civile, jurnaliști, precum și toți cei interesați de activitatea acestor instituții. Agenda evenimentului include vizitarea principalelor compartimente ale instanţei, prezentarea circuitului unui dosar şi a etapelor procesuale până la soluţionarea unei cauze, persoanelor interesate fiindu-le oferite materiale ce conțin informaţii despre funcţionarea sistemului judiciar românesc.  În holul central al instituţiei vor fi puse la dispoziţia publicului broşuri de informare. Primirea şi înregistrarea participanţilor se va realiza în intervalul orar 09.30-10.00 în holul central al instituţiei, urmând ca vizita să se desfăşoare până la ora 12.00.

CE Oltenia: Negocierile pentru noul CCM, împiedicate de limitări de natură legală şi bugetară
Regional marți, 17 martie 2026, 15:05

CE Oltenia: Negocierile pentru noul CCM, împiedicate de limitări de natură legală şi bugetară

Potrivit unui comunicat de presă, societatea a iniţiat procedura de negociere colectivă, în conformitate cu prevederile legale privind dialogul...

CE Oltenia: Negocierile pentru noul CCM, împiedicate de limitări de natură legală şi bugetară
Târgul de Paște revine la Craiova: lume de poveste în Parcul Romanescu
Regional marți, 17 martie 2026, 10:42

Târgul de Paște revine la Craiova: lume de poveste în Parcul Romanescu

Târgul de Paște se deschide la Craiova pe 3 aprilie, în Parcul Romanescu, cu holograme, iluminat feeric și căsuțe decorate, tema din acest an...

Târgul de Paște revine la Craiova: lume de poveste în Parcul Romanescu
Amendă de 30.000 de lei pentru depozitări ilegale de deșeuri la Caraula
Regional marți, 17 martie 2026, 10:27

Amendă de 30.000 de lei pentru depozitări ilegale de deșeuri la Caraula

La Caraula, mai multe zone de pe domeniul public au fost găsite pline de deșeuri abandonate, după ce comisarii Gărzii Naționale de Mediu –...

Amendă de 30.000 de lei pentru depozitări ilegale de deșeuri la Caraula
Festivalul Filmului Francez ajunge la Craiova, în Săptămâna Francofoniei
Regional marți, 17 martie 2026, 09:55

Festivalul Filmului Francez ajunge la Craiova, în Săptămâna Francofoniei

În Săptămâna Francofoniei, Alliance Française de Craiova îi invită pe cinefili, dar nu numai, la Festivalul Filmului Francez, care va avea loc...

Festivalul Filmului Francez ajunge la Craiova, în Săptămâna Francofoniei
Regional marți, 17 martie 2026, 09:43

Evenimente dedicate Zilei Olteniei la Craiova: tradiții și spectacole pentru public

Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj organizează, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Olteniei, o serie de evenimente culturale menite...

Evenimente dedicate Zilei Olteniei la Craiova: tradiții și spectacole pentru public
Regional marți, 17 martie 2026, 09:30

Expoziție aniversară la Muzeul de Artă Craiova: 200 de ani de la înființarea Colegiului „Carol I”

Muzeul de Artă Craiova invită publicul vineri, 20 martie, ora 17:00, la vernisajul expoziției COLEGIUL NAȚIONAL „CAROL I” CRAIOVA – ARTA...

Expoziție aniversară la Muzeul de Artă Craiova: 200 de ani de la înființarea Colegiului „Carol I”
Regional marți, 17 martie 2026, 09:24

Traseu montan periculos în Vâlcea: a fost furat cablul de siguranță

În județul Vâlcea, salvamontiștii atenționează turiștii să evite să se aventureze, în această perioadă, până în Vârful Țuțurdan,...

Traseu montan periculos în Vâlcea: a fost furat cablul de siguranță
Regional marți, 17 martie 2026, 09:14

Protest al minerilor la Târgu Jiu: sute de oameni au ieșit în stradă

Sute de mineri au protestat, luni, la Târgu Jiu, pornind într-un marș prin centrul municipiului. Protestele au început în urmă cu o...

Protest al minerilor la Târgu Jiu: sute de oameni au ieșit în stradă