Ziua scriitorului rom, marcată de Partida Romilor Dolj
Publicat de Puiu Vulea, 19 martie 2026, 08:37
18 martie este o zi importantă pentru romii din România; este Ziua scriitorului rom, dar și ziua poetului rom, marcând data la care Ion Budai-Deleanu, semnează şi trimite Epistolie închinătoare către Mitru Perea, vestit cântăreţ, acesta din urmă nefiind altul decât Petru Maior. Cu acest prilej sunt serbaţi şi alţi prozatori romi din România, dar şi prozatori din străinătate, precum și poeţii romi, un exemplu fiind Ştefan Fuli, născut la 23 august 1950 în Târgu Mureş, primul poet rom care publică un volum de versuri de sine stătător, în anul 1993, volumul „Aproape-departe” apărut la Editura Tipomur din Târgu Mureş.
La Craiova, Ziua scriitorului rom a fost marcată de Sucursala Dolj a Asociației Partida Romilor „Pro-Europa” în cadrul unei întâlniri la care au participat profesori și mediatori școlari romi, invitat fiind Marian Ghiță, poet și activist rom care și-a prezentat volumul de poezie „Acumuri”, editat de Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Ker, în anul 2025. De altfel, Marian Ghiță a mai publicat trei volume – „Șoaptele mâinii drepte”, în 2007, volumul „Durematica”, ediție bilingvă română-romani, în 2011, precum și „Matematica Sufletului”, volum lansat în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, în anul 2017.
Vorbind despre condiția scriitorului rom în societatea actuală, Ghiță Marian a declarat:
„Scriitorul rom este un personaj în curs de afirmare și dezvoltare; avem Centrul Național de Cultură a Romilor care susține publicațiile culturale ale scriitorilor romi și asta este foarte bine, dar nu este suficient. Ceea ce cred eu că-și doresc scriitorii romi este să beneficieze de burse de creație care să-i ajute să producă mai multe materiale culturale, iar pe de altă parte ar dori să fie tabere culturale, tabere de creație, unde să putem să identificăm alți tineri romi talentați pe care să putem să-i promovăm și, de ce nu, să avem și o casă a scriitorului rom.”
