1 februarie – Sfântul Trifon

De ziua Sfântului Trifon, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evlavioși țin post și cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile. Tot în această zi, unii oameni gospodari aduc la biserică semințe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot, pentru semănat.

Sfântul Mucenic Trifon este cinstit ca protector al grădinilor și al livezilor împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale. În vechime, dar pe alocuri și în prezent, exista obiceiul de a sfinți apa în prima zi a fiecărei luni. Astfel, aghiasma din ziua de 1 februarie este numită „aghiasma Sfântului Trifon”. De ziua Sfântului Trifon, viticultorii, pomicultorii și grădinarii evlavioși țin post și cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile. Tot în această zi, unii oameni gospodari aduc la biserică semințe de cereale și legume, spre a fi binecuvântate de preot, pentru semănat.

Sărbătoarea Sfântului Trifon, de la 1 februarie, prefațează anul pomi-viticol. Pentru ca acesta să înceapă și să se desfășoare în cele mai bune condiții, de ziua Sfântului Trifon se practică o serie de rituri, menite a asigura protecția și fertilitatea viilor și a livezilor de pomi fructiferi.

În trecut, viticultorii și pomicultorii țineau post în această zi, pentru ca Sfântul Trifon, considerat de ei drept patron al viilor și al livezilor, să-i ajute să aibă un an bun, bogat în recolte de struguri și fructe.

În satele din Muntenia, în dimineața sărbătorii, viticultorii chemau preotul să le binecuvânteze via și s-o stropească cu agheazmă, ca aceasta să rodească și să fie ferită de grindină sau de secetă.

În partea de sud a Olteniei, se practica un ritual complex de pregătire a viei pentru noul sezon, ce urma să înceapă peste câteva săptămâni, cunoscut sub numele de Arezeanul (Tăiatul) viilor. Denumirea de Arezean, ca, de altfel, și obiceiul întâlnit numai în zona amintită, pare a fi un împrumut de la bulgari, care numesc sărbătoarea Trifon Zarezan, adică Trifon Tăietorul.

Pentru fertilizarea viilor și protejarea lor de dăunatori, viticultorii aprindeau focuri la marginea plantațiilor și vărsau vin în jăraticul aprins. Totodata, ei săreau peste foc pentru a fi feriți de boli.

O alta practică, utilizată în paralel cu aprinderea focurilor, consta în afumarea viei cu o cârpă aprinsă. Se preîntâmpina astfel pătrunderea în spatiul viei a spiritelor malefice sau erau alungate acele duhuri care reușiseră să se cuibărească printre frunze și gunoaie.

O dată ce ritualul de la vie era încheiat, viticultorii se îndreptau în alai către casă. Pe drum, ei cântau, chiuiau și dansau. Aceste manifestari de veselie trebuiau să fie de bun augur pentru noul sezon viticol. Dar, pe de alta parte, faptul că ele erau manifestări zgomotoase a făcut să li se atribuie și o altă funcționalitate: de a îndepărta, din preajma omului, spiritele răufăcătoare. Acasă, viticultorii erau asteptați cu masa întinsă, încărcată cu produse tradiționale și cu o mare cantitate de vin. Masa trebuia să fie cât mai abundentă, pentru a induce bogăție, mai ales în ceea ce privește producția viticolă. De aici și sensul ca masa să fie stropită cu mult vin. O cana cu vin era destinată Sfântului Trifon. Câțiva stropi din acest vin se vărsau pe pământ, iar restul se bea pentru acest sfânt protector al viilor. În felul acesta, viticultorii sperau să capteze bunavoința patronului lor, pentru ca acesta să le apere viile și să-i ajute să obțină recolte bogate de struguri.

În satele din Banat era obiceiul – dispărut de mai bine de un secol – să se rostogolească o roată aprinsă din vârful dealurilor cu vii spre vale. Sensul obiceiului era de a fertiliza via și a îndepărta de ea duhurile nefaste, între care și spiritul nociv al iernii. Acest ritual se repeta în noaptea lăsatului de sec și sub diverse alte variante. În zona Sucevei, de Sfântul Trifon, oamenii stropeau pomii cu agheazma, pentru a-i feri de omizi și a le stimula rodirea. În unele sate din aceeași regiune, ritualul se aplica și în cazul grădinii de zarzavat.

Sursa: crestinortodox.ro