Connect with us

Muzica si film

12 ani de depresie, droguri si arestari. Viata zbuciumata a lui George Michael, starul pop cu voce unica

Published

on

George Michael

Lumea muzicii incheie anul cu o noua pierdere imensa. Cantaretul britanic George Michael a murit, in seara de Craciun, la numai 53 de ani.

You’ll never find peace of mind until you listen to your heart (Nu vei gasi niciodata linistea pana cand nu iti asculti inima) – George Michael (1963-2016)

Talentul de cantaret si compozitor au facut din George Michael unul dintre cei mai bine vanduti artisti din lume: peste 100 de milioane de albume.

“Careless Whisper”, “Jesus To a Child”, “Freedom”, “Faith” sau “Father Figure” sunt doar cateva dintre hiturile sale nemuritoare, la care se adauga “Last Christmas”, unul dintre cele mai indragite si difuzate cantece de Craciun.

George Michael

Michale Jackson avea miscarile, Madonna avea sex-appeal, Prince avea erotismul muzical, insa George Michael avea vocea. Cu un timbre vocal unic si inconfundabil, vocea lui George Michael este poate una dintre cele mai bune voci masculine din toate timpurile. Iar asta l-a ajutat sa devina unul dintre cele mai mari staruri pop, adulat de milioane de fani pe intreg globul.

Pe numele sau adevarat Georgios Kyriacos Panayiotou, s-a nascut la 25 iunie 1963, in East Finchley, Londra.

Pasionat de muzica de mic, cariera de cantaret a lui George Michael a inceput de cand era in liceu, unde l-a intalnit pe Andrew Ridgeley. Cei doi au infiintat o formatie numita The Executive, a carei activitate a constat in sustinerea catorva reprezentatii live, pe plan local. Schimbandu-si numele in Wham!, cei doi reusesc sa semneze, in 1982, un contract cu casa de discuri Innervision. In acelasi an, este lansat albumul ”Fantastic!”, care ajunge pana pe locul 4 in topurile din Marea Britanie.

George Michael

De la un tanar pasionat de muzica la unul dintre cele mai mari staruri pop de pe planeta

Doi ani mai tarziu, apare ”Make It Big”, o colectie de melodii, dintre care trei au fost hituri atat in Marea Britanie, cat si in SUA. Este vorba de piesele ”Wake Me Up Before You Go-Go”, ”Everything She Wants” si balada ”Careless Whisper”. Una dintre cele mai indragite melodii de Craciun este ”Last Christmas”, compusa de Wham! in 1984 si preluata de nenumarati artisti, precum Whigfield, Billie Piper sau Ariana Grande.

Albumul Wham! din 1986, ”Music from the Edge of Heaven”, nu a inregistrat un succes major, in ciuda unor compozitii bine primite de public, precum ”Where Did Your Heart Go?” si ”I’m Your Man”. George Michael, principalul vocalist si compozitor al duoului, decide sa urmeze o cariera solo. Da lovitura dupa numai un an, cand interpreteaza, alaturi de Aretha Franklin, single-lul ”I Knew You Were Waiting”, premiat cu un Grammy pentru cea mai buna piesa R&B. Tot in 1987, lanseaza albumul ”Faith”, remarcat atat pentru calitatea unor cantece precum cel de titlu, ”Father Figure”, ”Monkey” si ”One More Try”, dar si din cauza controversei nascute de piesa ”I Want Your Sex”. ”Faith” s-a vandut in peste 20 de milioane de exemplare, fiind premiat cu Grammy, in 1988, la categoria Albumul Anului.

George Michael

Daca pana la sfarsitul anilor ’80, muzica lui George Michael putea fi caracterizata ca R&B si funk, noua colectie de piese din 1990, ”Listen Without Prejudice”, Vol. 1 contine sonoritati soul si jazz. Dintre hiturile albumului pot fi amintite ”Praying for Time” si ”Fredom 90”.

Cariera solo a lui George Michael este, din nou, impulsionata de un duet, de data aceasta in compania lui Elton John, in 1991. Cei doi interpreteaza, in scopuri caritabile, melodia ”Don’t Let the Sun Go Down On Me”, ajunsa rapid pe primul loc al topurilor muzicale din Regatul Unit si nu numai al acestora. Urmeaza piesa proprie ”Too Funky”, de asemenea lansata pentru a strange fonduri pentru caritate.

In 1996, dupa o disputa de cativa ani cu casa de discuri, George Michael revine cu albumul ”Older”. Deosebit de apreciate au fost piesele ”Jesus to a Child” sau ”Fastlove”.

Este, din nou, in lumina reflectoarelor, in anul 1998, dar nu atat pentru activitatea muzicala, cat pentru faptul ca anunta public orientarea sa homosexuala.

Urmeaza, in 1999, colectia de cover-uri ”Songs from the Last Century”. In anul 2000, se evidentiaza datorita unui nou duet, alaturi de Whitney Houston, pentru piesa ”If I Told You That”.

Urmatorul album solo semnat de George Michael, intitulat ”Patience”, a aparut in 2004. Noua directie muzicala abordata a fost stilul dance, piesele remarcate de public si de critica fiind ”Flawless” si ”Amazing”.

12 ani de depresie si o viata zbucumiata in care a fentat moartea de mai multe ori

George Michael a concertat in Romania, la 31 mai 2007, pe stadionul Lia Manoliu din Capitala, evenimentul fiind inclus in turneul ”25 Live Stadium Tour”, primul efectuat de artist in ultimii 15 ani si care a marcat 25 de ani de cariera muzicala.
Intr-un interviu acordat in 2005 pentru The Guardian, George Michael a vorbit foarte deschis despre ”12 ani de depresie si frica si multe alte angoase” care au urmat dupa acele doua decese. ”Am fost aproape sa imi spun «nu mai vreau sa traiesc» dupa ce a murit mama mea. Aveam acel sentiment coplesitor ca cea mai buna perioada a vietii trecuse deja. Am iubit-o atat de mult pe mama, am respectat-o. Jur pe Dumnezeu, ma simteam ca si cum fusese aruncat un blestem asupra mea. Nu-mi venea sa cred cat de multa durere Dumnezeu arunca asupra mea dintr-o data. Era atat de multa moarte in jurul meu, abia pot sa vorbesc despre asta”, conform News.ro.

George Michael

George Michael – care si-a incheiat relatia de 13 ani cu partenerul lui de viata Kenny Goss in anul 2011 – nu intentiona sa isi dezvaluie sexualitatea in felul in care a facut-o. In 1998, artistul a fost arestat pentru ”comportament indecent” intr-un parc din Beverly Hills. Ulterior, cantaretul a dezvaluit public, intr-un interviu la CNN, ca era homosexual.

”Dintr-un motiv straniu, viata mea de gay nu a devenit mai usoara atunci cand mi-am anuntat public orientarea sexuala. S-a intamplat exact pe dos”, dezvaluia artistul pentru BBC in 2004.

”Presa parea ca gasea o veritabila incantare in faptul ca eu aveam inainte de acel episod un public heterosexual si si-a pus in cap sa distruga acest lucru. Si cred ca anumiti barbati erau cu adevarat frustrati de ideea ca iubitele lor nu voiau sa renunte la ideea ca George Michael nu gasise inca «fata potrivita». Este exact ceea ce cred in continuare, chiar si acum, unii dintre membrii familiei mele!”.

George Michael - Getty

In 2007, George Michael a declarat pentru The Independent ca ascunderea homosexualitatii sale in fata publicului a avut efecte dificile asupra lui, insa el a preferat acea alegere, pentru a o proteja pe mama lui. ”Eram prea imatur ca sa imi dau seama ca sacrificam ceea ce eram. Mai intai, imi iubeam foarte mult familia, iar SIDA era elementul predominant ce era asociat cu viata homosexualilor din anii 1980 si inceputul anilor 1990 – acestea erau ingrijorarile oricarui parinte. Mama mea era inca in viata si fiecare zi ar fi fost un cosmar pentru ea daca ar fi fost nevoita sa se gandeasca la aceste lucruri”.

In octombrie 2006, cantaretul britanic a fost arestat pentru detinere de droguri si a primit un avertisment din partea Politiei din Londra pentru posesie de canabis. La inceputul acelui an, George Michael a fost arestat pe baza aceleiasi acuzatii, dupa ce a fost gasit lesinat la volanul automobilului sau. La doar doua luni dupa acel incident, artistul a avariat trei automobile ale vecinilor sai cu vehiculul lui – un model Range Rover -, in aprilie. In iulie 2010, George Michael se intorcea de la o parada gay cand a fost arestat pentru conducerea automobilului in stare de ebrietate, dupa ce a intrat frontal cu vehiculul sai in fatada unui magazin. Ulterior, a fost pus sub acuzare pentru posesie de canabis si pentru conducerea automobilului in stare de ebrietate.
Dupa ce si-a recunoscut vinovatia, artistul a fost condamnat la opt saptamani de inchisoare, plata unei amenzi si o interdictie pe cinci ani in privinta conducerii de vehicule pe drumuri publice. Eliberat din inchisoare dupa patru luni, artistul, vorbind despre dependeta lui de droguri, a spus: ”Am inteles ca trebuia sa fac ceva cu viata mea”.

George Michael - Getty

”Acel episod m-a zguduit si m-a scos din atitudinea de negare. Dupa accident, am participat la terapie contra dependentei si am petrecut doua saptamani la dezintoxicare. N-am facut public niciunul dintre aceste lucruri. Acum simt ca ele au ramas in trecut. Chiar asa simt”, a adaugat artistul.

In 2011, cantaretul britanic a fost nevoit sa isi anuleze o serie de concerte europene dupa ce s-a imbolnavit. A fost internat la o clinica din Viena si a primit tratament impotriva pneumoniei in sectia de terapie intensiva. Dupa ce a fost externat, George Michael, vizibil emotionat, a sustinut o conferinta de presa in fata resedintei sale din Londra, in care a multumit medicilor vienezi care i-au salvat viata, dupa ce au operat o traheotomie.
In 2013, a suferit o accidentare grava la nivelul craniului, dupa ce a cazut din automobilul sau, aflat in mers, in Hertfordshire. A fost transportat pe calea aerului la un spital, unde a petrecut doua saptamani la terapie intensiva. Apoi, artistul a fost fotografiat cu o cicatrice uriasa in partea din

George Michael a invins de mai multe ori moartea si a avut o viata personala tumultoasa.

Problemele de sanatate pentru George Michael au inceput in 2011, cand, la 26 octombrie, a anulat un concert la Londra, din cauza unei infectii virale, care s-a dovedit a fi pneumonie. La 16 mai 2013, s-a ranit la cap, in urma unui accident de automobil langa Hertfordshire.

George Michael - Getty

George Michael a fost distins cu numeroase premii de-a lungul carierei sale, pe langa cele doua Grammy amintite. Dintre acestea se remarca: Premiul American Music Awards, obtinut la trei categorii in 1989; un Premiu BRIT in 1988 si doua in 1991; patru Premii Ivor Novello, in anii 1985, 1989 si 1996; patru Premii MTV Video Music Awards, in 1988, 1989, 1993 si 1996.

sursa:Stirileprotv.ro

ULTIMA ORĂ

International7 ore ago

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului respinge efectul rachetelor trimise de SUA către Ucraina în contextul conflictului

Rachetele cu rază lungă de acțiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat purtătorul de...

modern white car with world health organization flag and sticker modern white car with world health organization flag and sticker
National7 ore ago

Biroul Regional OMS pentru Europa se întâlnește în premieră în România

Timp de două zile, Biroul Regional OMS pentru Europa şi România se întâlneşte pentru prima dată în ţara noastră, sub...

plants inside of a greenhouse at a botanical garden plants inside of a greenhouse at a botanical garden
Regional7 ore ago

Consiliul Local Craiova aprobă construirea unei sere tropicale în Grădina Botanică

În cadrul ședinței ordinare de astăzi, Consiliul Local Craiova a dat undă verde studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru...

Regional7 ore ago

Recepționarea lucrărilor la D.J. 652A, programată pentru marți, 30 aprilie

Consiliul Județean Dolj anunță recepționarea lucrărilor la Drumul Județean 652A, programată pentru marți, 30 aprilie. După luni de efort și...

Regional8 ore ago

Consiliul Județean Vâlcea aprobă proiecte ambițioase: Trei noi clădiri de spital pentru modernizarea infrastructurii medicale

În cadrul ședinței ordinare desfășurate joi, 25 aprilie 2024, Consiliul Județean Vâlcea a dat undă verde unor proiecte majore pentru...

Regional8 ore ago

Weekend animat în povestea Târgului de Paște din Craiova

Continuăm periplul prin basmul “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” în weekendul 26 – 28 aprilie 2024, în cadrul...

dry plant under blue sky dry plant under blue sky
Regional8 ore ago

Atenționare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara

Meteorologii au emis o informare meteo de averse şi vânt puternic pentru toată ţara, valabilă până mâine dimineață, la ora...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON