Connect with us

Evenimente

150 de victime in tragedie aviatica

Published

on

            Echipele de intervenţie revin în această dimineaţă la locul catastrofei aeriene din sudul Franţei. Un avion Airbus cu 150 de persoane la bord s-a prăbuşit ieri într-o zonă greu accesibilă din Alpi. Primele cercetări au descoperit că aparatul s-a zdrobit de o coastă a muntelui iar singurele bucăţi mai mari sunt o parte a trenului de aterizare şi o bucată de fuselaj cu şase ferestre. În echipele de căutare sunt medici legişti şi antopologi care vor încerca să identifice victimele cu ajutorul prelevărilor de ADN. A fost găsită una din cutiile negre, cu înregistrările din cabină, iar anchetatorii o caută azi şi pe cea cu datele de zbor.

            Avionul aparţinând diviziei low-cost a companiei Lufthansa decolase de la Barcelona cu destinaţia Dusseldorf, iar la un minut după atingerea înălţimii de coazieră a început să coboare inexplicabil până în momentul prăbuşirii. Anchetatorii nu exclud nicio variantă în privinţa cauzelor catastrofei, dar specialişti americani spun că nu sunt indicii ale unei acţiuni teroriste. Preşedintele Franţei, cancelarul german şi premierul spaniol merg azi la locul catastrofei. 67 dintre cei 144 de pasageri ai avionului erau cetăţeni germani, printre care 16 elevi de liceu care reveneau acasă după un schimb de experienţă cu un liceu din Barcelona. 45 de persoane de pe lista pasagerilor au nume spaniole, iar celelalte sunt de diverse alte naţionalităţi. În Spania au fost decretate 3 zile de doliu.