10 lucruri despre zidul Berlinului

Publicat de Cosmin Meca, 13 august 2015, 12:58

1 Zidul Berlinului a fost ridicat la 15 ani după izbucnirea Războiului Rece

După apariția celor două Germanii, cea federală, zisă de vest, și cea democrată, zisă de est, peste două milioane de germani din zona comunistă au plecat spre Occident. Acest exod masiv din anii 1949-1961 (cu până la 1000 de refugiați zilnic, apogeu atins în vara lui 1961) i-a făcut pe comuniști să caute o soluție pentru prevenirea depopulării statului. Soluția? Ridicarea unui zid în mijlocul capitalei germane, pe unde plecau cei mai mulți dintre refugiați. În dimineața zilei de 13 august 1961, locuitorii din Berlin s-au trezit în orașul lor apăruse un șantier: autoritățile comuniste începuseră să instaleze un gard de sârmă ghimpată între partea de Est și cea de Vest a orașului. Zidul de beton a fost construit în următoarele luni.

2 Zidul Berlinului a căzut… din greșeală 

În noaptea de 9 noiembrie 1989, la o conferință de presă, Günter Schabowski, membru al Politburo, a anunțat că restricțiile privind vizele de călătorie vor fi eliminate. Era o încercare de a calma spiritele agitate, în condițiile în care se prefigura deja căderea regimurilor comuniste (precedentul fusese deja stabilit prin schimbările politice din Polonia și Ungaria). Întrebat din ce moment va intra în vigoare această măsură, el a răspuns: „Imediat, fără întârziere.” De fapt, autoritățile comuniste nu aveau nicio intenție să ridice imediat acele restricții. Planul era de a anunța măsura în ziua următoare, iar în realitate, procedeul de aplicare pentru viză rămânea oricum îndelungat și complicat. Răspunsul lui Shabowski s-a răspândit însă repede, iar în curând mii de oameni, de-o parte și de alta a zidului, s-au adunat în apropierea punctelor de trecere a frontierei. Harald Jäger, ofițer de gardă la punctul de frontieră din Bornholmer Strasse, s-a trezit în fața unui număr mare de oameni care doreau să treacă granița. În lipsa unor instrucțiuni clare, a luat decizia de a ridica bariera și de a-i lăsa pe oameni să treacă.

3 Au existat de fapt două ziduri

Bariera care separa Berlinul de Vest de cel de Est consta din două ziduri de beton, între care se afla o așa-zisă „zonă a morții” de aproximativ 150m păzită de soldați înarmați cu mitraliere. Zidul Berlinului a început ca un gard de sârmă ghimpată, transformat până în 1975 într-un sistem complex de baricade și capcane, cu 155 km de zid, 127.5 km de gard electric, 302 turnuri de pază, 20 de buncăre și 11.000 de soldați însărcinați cu păzirea lui.

4 Cel puțin 140 de oameni au murit încercând să treacă granița dintre Est și Vest

Potrivit estimărilor oficiale, 138 de persoane au murit împușcate sau au suferit accidente fatale în încercarea de a trece zidul. Prima persoană care a murit din cauza zidului a fost Ida Siekmann: în ziua de 22 august 1961, ea a încercat să sară de la geamul balconului ei care dădea spre o stradă aflată, teoretic, în zona Berlinului de Vest.

5 Din cei 10.000 de oameni care au încercat să scape din Germania de Est, peste 5000 au reușit trecând peste sau sub Zidul Berlinului

Bariera dintre cele două zone ale orașului nu i-a descurajat pe germani. Mii de oameni au încercat să treacă zidul și au conceput metode care mai de care mai inventive. Spre exemplu, acrobatul Horst Klein s-a folosit de un cablu electric vechi, care nu mai era în uz, și a mers pe el, la o înălțime considerabilă, până ce a trecut oficial granița. Pe măsură ce măsurile de securitate din jurul zidului s-au intensificat, și oamenii au devenit mai inventivi: au apărut mașinile cu compartimente secrete, tunelurile sau documentele false.

6 Demolarea oficială a zidului a început pe 13 iunie 1990

Data oficială a căderii Zidului este 9 noiembrie 1989, însă demolarea lui nu a început decât în iunie 1990. În acele șapte luni, controlul la graniță încă exista, dar nu mai era la fel de strict ca înainte. Toate punctele de trecere a frontierei au fost desființate la 1 iulie 1990, iar în luna octombrie a aceluiași an, Germania a redevenit o singură țară.

7 În Germania de Est, zidul era numit „Pavăza de protecție antifascistă”. În Germania de Vest, i se spunea „Zidul Rușinii”

Autoritățile est-germane au susținut că zidul era menit să-i protejeze pe cetățeni de fasciștii occidentali și de spioni. La câteva săptămâni după ridicarea zidului, Walter Ulbricht declara că s-au sigilat fisurile prin care puteau pătrunde cei mai răi inamici ai poporului german. Willy Brandt, în schimb, la acel moment primar al Berlinului de Vest (și viitor cancelar al Germaniei), a spus despre noua graniță că este un Zid al Rușinii.

8 Partea de vest a Zidului era acoperită de graffitti-uri, spre deosebire de cealaltă, care a rămas mereu gri.

Acest fapt se explică prin prezența forțelor armate din partea est-germană a Zidului, care nu permiteau nimănui să se apropie de el.

9 Zidul Berlinului a servit drept ghenă a vest-berlinezilor

Berlinii din Vest obișnuiau să-și arunce vechiturile peste zid ca modalitatea cea mai simplă de a scăpa de lucrurile nedorite din casă.

10 Ciocănitorile de Zid

La doar câteva ore după căderea zidului și în lunile ce vor urma, mii de oameni – cunoscuți drept Mauerspechte, ciocănitori de zid – au folosit ciocane pentru a lua câte o părticiă din Zidul Berlinului ca suvernir, devenite acum suveniruri pentru turiști.