Connect with us

Evenimente

19 iunie, zi de mare sarbatoare

Sărbătoarea Rusaliilor este prăznuită întotdeauna la zece zile după Înălțare sau la 50 de zile după Paște.

Published

on

Sărbătoarea Rusaliilor este cunoscută și sub denumirea de Duminica Cincizecimii sau a Pogorârii Sfântului Duh. Este prăznuită întotdeauna la zece zile după Înălțare sau la 50 de zile după Paște. Anul acesta prăznuim Rusaliile pe 19 iunie.

A fost numită „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea română „Rosalia”, consacrată cultului morților. Nu întâmplător, sâmbăta dinaintea sărbătorii de Rusalii este destinată pomenirii celor morți, zi cunoscută și sub denumirea de Moșii de vară.

În această zi s-a întemeiat Biserica lui Hristos, când Duhul Sfânt a venit în lume și S-a pogorât peste Sfinții Apostoli, cei care L-au însoțit în timpul vieții Sale pământești pe Iisus Hristos. În acest fel Sfinții Apostoli au fost întăriți pentru a duce vestea ce bună, Sfânta Evanghelie, în toată lumea, pentru a se face auziți și crezuți de atâta lume puterea nu era de la ei ci de la Dumnezeu.

De sărbătoarea Rusaliilor în biserici se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfințesc și se împart credincioșilor, simbol al limbilor de foc coborâte peste Apostoli și putere a Duhului Sfânt.