Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

20 noiembrie – Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului

20 noiembrie – Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului

Publicat de Puiu Vulea, 20 noiembrie 2019, 10:32

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt sărbătoreşte, şi anul acesta, Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, celebrată anual pe 20 noiembrie. În acest context, reprezentanţii instituţiei vor organiza o întâlnire tematică, în cadrul căreia copiilor le vor fi prezentate drepturile, modalităţile de respectare a acestora, dar şi instituțiile cărora se pot adresa, în cazul în care aceste drepturi le sunt încălcate. De asemenea, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, din Craiova, marchează Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, printr-o serie de activități reunite sub titlul „Săptămâna Drepturilor Copiilor în Dolj, 18-20 noiembrie 2019”. Proiectul este organizat în parteneriat cu Colegiul Național al Asistenților Sociali din România – Structura teritorială Dolj și alte instituții din Craiova. Anul acesta, România sărbătorește 30 de ani de la momentul semnării Convenției asupra Drepturilor Copilului și 60 de ani de la Declarația privind Drepturile Copilului a Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 18:03

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani

„Am deosebita plăcere să vă invit, în perioada 2–4 octombrie 2026, la prima ediție a Festivalului „Viei și Vinului”, un eveniment...

Vâlcea: Prima ediție a Festivalului Viei și Vinului, la Drăgășani
Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 17:23

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat

A fost predat amplasamentul constructorului care va executa lucrările de consolidare, reabilitare și restaurare a Muzeului de Artă din...

Mehedinți: Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin va fi reabilitat
Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 16:44

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani

Pacienții din municipiul Drăgășani și din localitățile învecinate au acum acces la noi servicii de imagistică medicală în cadrul...

Vâlcea: Noi servicii de imagistică medicală la Spitalul Municipal Drăgășani
Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 13:13

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere

Muzeul Olteniei, în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj și Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova, a organizat,...

Maria Tănase, celebrată la Muzeul Olteniei, la 113 ani de la naștere
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 10:00

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova

Craiova găzduiește, în perioada 26–27 septembrie, competiția internațională FCI OPEN SAR, dedicată echipelor canine de căutare și salvare....

Peste 50 de concurenți și câini salvatori participă la competiția internațională de la Craiova
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:58

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate

Primăria Craiova a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al parcării supraetajate planificate în apropierea gării și a...

Parcarea supraetajată de lângă Gara Craiova intră în etapa studiului de fezabilitate
Regional vineri, 25 septembrie 2026, 09:42

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pregătește achiziția unor echipamente medicale în valoare totală de 49.989.278,39 lei. Procedura...

Echipamente medicale de aproape 50 de milioane de lei pentru Spitalul Județean din Craiova
Regional joi, 24 septembrie 2026, 15:56

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie

Primăria Comunei Nicolae Bălcescu, în parteneriat cu Asociația Non-Profit RIDE THE VIBE și Consiliul Județean Vâlcea organizează în zilele...

Vâlcea: Restricții de circulație pe DJ 678A, pe 26 și 27 septembrie