21 decembrie 1989, începutul sfârşitului dictaturii ceauşiste

21 decembrie 1989 a marcat începutul sfârşitului dictaturii ceauşiste. A fost ziua când revoltele de la Timişoara s-au mutat în Bucureşti, transformându-se în prima zi a Revoluţiei române.

Cu puţin după ora 10.00, mulţimea era deja adunată în faţa sediului Comitetului Central al PCR, ordonată, afişând tablouri şi pancarte comuniste. Directiva adunării populare venise cu o zi în urmă de la dictator, iar majoritatea oamenilor erau aici, ca de obicei, sub efectul ameninţărilor cu pierderea locului de muncă. Nicolae Ceauşescu ceruse organizarea mitingului, cu scopul de a înfiera tulburările de la Timişoara şi de a-i condamna pe „huliganii“ care se revoltaseră (şi muriseră) în oraşul de pe Bega. Ceea ce nu ştia, însă, era că, prin această manevră, nu făcea decât să îşi grăbească propria prăbuşire.

În jurul orei 12.30, dictatorul comunist lua cuvântul şi vorbea despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea ei şi mulţumea organizatorilor mitingului. În momentul în care a anunţat că, din ianuarie, vor creşte salariile cu 100 de lei, au început şi primele huiduieli, printre urale şi scandări. În continuare, huiduielile s-au intensificat, iar o panică inexplicabilă i-a făcut pe oameni să fugă în toate părţile. Marea adunare populară se trasformase în marea revoltă populară.

„Alo! Alo! Alo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!“, striga Ceauşescu, derutat de pierderea controlului mulţimii, aproape rămas fără cuvinte. Celor de lângă el le-a spus: „Asta-i o provocare!“. Bucureştenii scandau  lozinci, precum „Jos Ceauşescu!“, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“, „Timişoara, Timişoara, ai omorât copii nevinovaţi!“.

Speriat, Nicolae Ceauşescu a părăsit balconul CC-ului. Curând, adunarea populară s-a dispersat, iar oamenii s-au regrupat în Piaţa Universităţii. Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi. În faţa Intercontinentalului, tinerii au îngenuncheat şi au păstrat momente de reculegere pentru cei căzuţi al Timişoara. În acelaşi timp, forţele de represiune împânziseră întreaga zonă, cu TAB-uri şi tanchete. În jurul orei 17.00, 13 tineri au fost omorăţi în apropierea Sălii Dalles, şase dintre ei loviţi de un camion, iar ceilalţi şapte, care scăpaseră, împuşcaţi în cap.

În acea după-amiază de 21 decembrie, demonstranţii le-au oferit flori soldaţilor şi au improvizat o baricadă, din mese şi scaune, la Intercontinental. După miezul nopţii, baricada a fost suplberată de gloanțe. Ceauşescu dăduse ordine clare ca zona să fie „curăţată“. La 3.00 dimineaţa, nu mai era nimeni în stradă.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie, comandantul infanteriei şi al tancurilor, Ion Horţopan, îi raporta Elenei Ceauşescu că manifestanţii fuseseră „terminaţi“. Bilanțul nopții dintre 21 şi 22 decembrie: 49 de morți, aproximativ 500 de răniţi, iar, peste 800, încarceraţi, torturaţi şi bătuţi la Jilava.  Evenimentele din Bucureşti, din ziua de 21 decembrie 1989, reprezintă un moment crucial în contextul Revoluţiei române, însă multe întâmplări rămân neelucidate. Raportul Serviciului Român de Informaţii, făcut public în 1994, sugerează că panica produsă în mulţimea adunată în faţa CC-ului a fost provocată de forţe necunoscute. „Vacarmul sonor (asemănător cu cel produs de formaţiuni de avioane, elicoptere sau tancuri) a provenit dintr-o sursă de amplificare”, se arată în raportul SRI. Nici în privinţa deciziei lui Ceauşescu, de a organiza mitingul, lucrurile nu sunt clare. S-a spus că persoane din anturajul său l-ar fi influenţat să ia această decizie, tocmai pentru a crea premisele unor incidente care să-i grăbească prăbuşirea.