Connect with us

Evenimente

28 octombrie – Ziua Animatiei, artei si industriei globale!

Anul 2017 are o semnificație aparte pentru iubitorii filmului de animație din România.

Published

on

Ziua internațională a animației se sărbătorește, anual, în data de 28 octombrie, din inițiativa Asociației Internaționale de Film Animat, membră a UNESCO.

Ziua internațională a animației a fost marcată, în premieră, în 2002, pentru ca în ultimii ani să fie aniversată în peste 50 de țări din toată lumea. Printre evenimentele programate cu acest prilej se numără proiecții de film animat și demonstrații legate de tehnica realizării unui film animat. Acest al doilea aspect este cu atât mai interesant cu cât filmul animat nu presupune lucrul doar cu desene sau picturi, ci și cu marionete, figurine de lut sau din hârtie.

La 28 octombrie 1892, la Musee Grevin din Paris, a fost proiectat primul film animat din istorie. Pelicula s-a numit ”Pauvre Pierrot”, a cuprins 500 de imagini pictate și rula timp de 15 minute. A fost o realizare a inventatorului Charles-Emile Reynaud.

Asociația Internațională de Film Animat a fost înființată în 1960, în Franța. Printre fondatori se numără Norman McLaren, laureat, în 1952, al Oscarului pentru documentarul ”Neighbors” și, în 1969, al Premiului BAFTA pentru animația ”Pas de deux”. În prezent, asociația cuprinde membri din peste 30 de țări. Printre activitățile sale se numără organizarea de festivaluri de animație în Ottawa, Hiroshima și Zagreb, precum și decernarea Premiilor Annie.

Anul 2017 are o semnificație aparte pentru iubitorii filmului de animație din România. În luna mai s-au marcat 60 de ani de când trofeul Palme d’Or pentru scurt-metraj i-a fost decernat lui Ion Popescu-Gopo pentru pelicula ”Scurtă istorie”. Evenimentul a fost sărbătorit și în cadrul Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, desfășurat în perioada 29 septembrie — 8 octombrie, în cadrul unui proiect special — ”Gopo ReAnimation Night”.

 

 

 

 

sursa: agerpres.ro