Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

De azi, cardul de sănătate e obligatoriu

De azi, cardul de sănătate e obligatoriu

Publicat de Liviu Goga, 1 mai 2015, 08:58

După numeroase amânări, cardul de sănătate este de astăzi obligatoriu. Orice prezenţă la medicul de familie, spital sau farmacie este decontata numai cu folosirea cardului de asigurari. În lipsa acestuia este necesară o adeverinţă specială de la Casa Naţionala de Asigurari de Sănătate. Medicii de familie spun, însă, că sistemul nu este funcţional şi va crea haos şi nemulţumiri în rândul pacienţilor. Ei solicită modificari legislative care să facă posibilă funcţionarea în paralel a consultaţiilor cu card şi a celor fără card, până când sistemul informatic va fi pus la punct, va funcţiona fără erori, iar toţi pacienţii vor intra în posesia cardurilor. Casa Naţională admite – într-un comunicat – că există unele probleme de funcţionare a sistemului şi precizează că se caută soluţii pentru rezolvarea lor.   Până la vârsta de 18 ani, copiii nu primesc card de sănătate. Ei beneficiază de servicii medicale conform legii, indiferent dacă părinţii sunt sau nu asiguraţi. Persoanele neasigurate beneficiază, ca şi până acum, de pachetul minim de servicii medicale. Serviciile medicale de urgenţă se vor acorda fără a fi necesară folosirea cardului. Conducerea de la nivelul Casei solicită înţelegere din partea pacienţilor şi a furnizorilor în perioada imediat următoare pentru eventuale prelungiri ale consultaţiilor sau disfuncţionalităţi ce pot apărea în sistem.

Proiectul ”Noua Casă”, cu avans de 5% pentru tineri, pe agenda Senatului
National luni, 26 octombrie 2026, 09:46

Proiectul ”Noua Casă”, cu avans de 5% pentru tineri, pe agenda Senatului

Iniţiativa legislativă, care prevede că tinerii sub 35 de ani pot cumpăra locuinţe prin programul „Noua Casă”, cu un avans de numai 5%,...

Proiectul ”Noua Casă”, cu avans de 5% pentru tineri, pe agenda Senatului
Prima rectificare bugetară, în atenția executivului condus de Luca Niculescu
National luni, 26 octombrie 2026, 09:33

Prima rectificare bugetară, în atenția executivului condus de Luca Niculescu

Guvernul Luca Niculescu se pregătește să facă prima rectificare bugetară din an, dedicată în special domeniului sănătății. Aceasta va...

Prima rectificare bugetară, în atenția executivului condus de Luca Niculescu
Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
National luni, 26 octombrie 2026, 09:26

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, martir creştin din secolul al IV-lea. La Bucureşti, pe Dealul...

Creştinii îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut. El este acuzat de viol și agresiune sexuală
National vineri, 23 octombrie 2026, 17:30

Fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut. El este acuzat de viol și agresiune sexuală

Informația reținerii lui Alexandru Toader a fost publicată de site-ul dezvăluirea.ro. Apoi ea a fost confirmată printr-un comunicat al...

Fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut. El este acuzat de viol și agresiune sexuală
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:59

Ninge din nou pe Transfăgărășan

Ninge din nou pe Transfăgărășan. Drumarii intervin cu utilaje de deszăpezire și cu materiale antiderapante pentru curățarea carosabilului,...

Ninge din nou pe Transfăgărășan
National vineri, 23 octombrie 2026, 14:05

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare

La bord se aflau 13 marinari, ucraineni și azeri. Până acum, salvatorii au recuperat nouă persoane în viață și trupul neînsuflețit al unui...

MAI: Nava comercială lovită de drone în Marea Neagră s-a răsturnat și e în pericol de scufundare
National vineri, 23 octombrie 2026, 13:48

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel a desființat în totalitate încheierea contestată și, rejudecând cauza, a respins solicitarea lui Georgescu. „Respinge ca...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
National vineri, 23 octombrie 2026, 10:29

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, care permite pensionarilor și persoanelor asigurate consultarea datelor...

Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația MyCNPP