Sorana Cîrstea va debuta în turneul de tenis de la Tokyo, marți dimineața
Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 16 WTA) va debuta în turneul de tenis de 500 de puncte de la Tokyo, marți dimineață, de la ora 3:30, contra australiencei Maya Joint (20 de ani, locul 94 WTA), venită din calificări.
Publicat de Lica Simona, 26 octombrie 2026, 11:24
Sorana este a șasea favorită, pe suprafața dură din capitala Japoniei. Joint a trecut, în preliminarii, de elvețianca Viktorija Golubic (6-7, 6-4, 7-5) și de nipona Mai Hontama (7-5, 6-3).
Sorana Cîrstea și Maya Joint s-au mai duelat de două ori. Românca s-a impus în 2025, la Indian Wells, australianca și-a luat revanșa anul acesta, la Toronto.