Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Sanctiuni impotriva Rusiei

Sanctiuni impotriva Rusiei

Publicat de Cosmin Meca, 10 mai 2015, 11:35

        Adjunctul secretarului de stat american, Antony Blinken, a avertizat că sancţiunile împotriva Rusiei vor ramâne în picioare până la îndeplinirea completă a acordurilor de la Minsk, iar în cazul unor noi agresiuni ruse vor fi adoptate sancţiuni suplimentare.

Antony Blinken a precizat că lecţiile celui de-al doilea Război Mondial nu trebuie uitate, pentru că din ele s-au născut principiile care stau astăzi la baza comunităţii transatlantice.

Adjunctul secretarului american de stat Antony Blinken a explicat că din ruinele celui de-al doilea Război Mondial a apărut o comunitate, formată din europeni şi americani, care este condusă de aceleaşi valori, o comunitate care are şi NATO ca instrument de protecţie.

În schimb, Rusia se îndepărtează de aceste valori europene şi americane.

„În Estul Ucrainei, ruşii fac mai mult decât să încalce graniţele unei alte ţări.

„Ei ameninţă principiile pe care a fost construit Parteneriatul Transatlantic şi de care depinde ordinea internaţională pe care încercăm să o construim.

„Aceste principii au apărut din lecţiile celui de-al doilea Război Mondial”, a afirmat Antony Blinken.

Adjunctul secretarului american de stat a mai spus că Statele Unite susţin ferm acordurile de la Minsk şi că violenţele au scăzut în intensitate în estul Ucrainei, dar Antony Blinken a remarcat că violenţe mai au loc în special în zonele controlate de separatişti care, cu ajutorul Rusiei, încearcă să extindă teritoriul aflat sub controlul lor.

Antony Blinken a avertizat că sancţiunile împotriva Rusiei vor rămâne în picioare până la îndeplinirea completă a acordurilor de la Minsk, iar în cazul unor noi agresiuni ruse vor fi adoptate sancţiuni suplimentare.

romania-actualitati.ro

Summitul Trump–Xi se încheie cu prelungirea armistițiului comercial
International vineri, 25 septembrie 2026, 09:07

Summitul Trump–Xi se încheie cu prelungirea armistițiului comercial

Întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping s-a încheiat cu prelungirea armistițiului comercial dintre...

Summitul Trump–Xi se încheie cu prelungirea armistițiului comercial
CNN, MS NOW și Politico își recâștigă accesul la Casa Albă după intervenția instanței
International vineri, 25 septembrie 2026, 09:05

CNN, MS NOW și Politico își recâștigă accesul la Casa Albă după intervenția instanței

Casa Albă a restabilit accesul jurnaliștilor de la CNN, MS NOW și Politico după ce un judecător federal a blocat măsura prin care...

CNN, MS NOW și Politico își recâștigă accesul la Casa Albă după intervenția instanței
Prețul petrolului scade, dar atacurile asupra infrastructurii energetice mențin piața sub presiune
International vineri, 25 septembrie 2026, 09:03

Prețul petrolului scade, dar atacurile asupra infrastructurii energetice mențin piața sub presiune

Cotațiile petrolului au scăzut în primele tranzacții de vineri, pe fondul speranțelor că eforturile diplomatice ar putea reduce tensiunile...

Prețul petrolului scade, dar atacurile asupra infrastructurii energetice mențin piața sub presiune
Iranul critică presiunile americane de la tribuna ONU
International joi, 24 septembrie 2026, 09:05

Iranul critică presiunile americane de la tribuna ONU

Președintele iranian Masoud Pezeshkian a folosit discursul susținut la Adunarea Generală a ONU pentru a critica presiunile exercitate de Statele...

Iranul critică presiunile americane de la tribuna ONU
International joi, 24 septembrie 2026, 09:01

Uraganul Polo a ajuns la categoria 5 în largul coastelor Mexicului

Uraganul Polo s-a intensificat până la categoria 5 deasupra Oceanului Pacific, cu viteze susținute ale vântului de aproximativ 260 km/h. Centrul...

Uraganul Polo a ajuns la categoria 5 în largul coastelor Mexicului
International joi, 24 septembrie 2026, 08:45

Alegeri parlamentare în Maroc: locurile de muncă și inegalitatea, în centrul campaniei

Alegătorii marocani au fost chemați la urne pentru desemnarea celor 395 de membri ai Parlamentului, într-o competiție la care participă 27 de...

Alegeri parlamentare în Maroc: locurile de muncă și inegalitatea, în centrul campaniei
International joi, 24 septembrie 2026, 08:41

CNN și Politico luptă în instanță pentru accesul la informații

Judecătorul federal Timothy Kelly și-a exprimat rezervele față de modul în care administrația americană a limitat accesul unor jurnaliști...

CNN și Politico luptă în instanță pentru accesul la informații
International joi, 24 septembrie 2026, 08:40

Donald Trump și Xi Jinping discută despre comerț și inteligență artificială

Președintele american Donald Trump și liderul chinez Xi Jinping au programată la Beijing o reuniune la nivel înalt, în cadrul vizitei de stat...

Donald Trump și Xi Jinping discută despre comerț și inteligență artificială