Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

In memoriam Serban Ionescu

In memoriam Serban Ionescu

Publicat de Cosmin Meca, 23 septembrie 2015, 13:09

Actorul Șerban Ionescu s-a născut la 23 septembrie 1950, la Corabia, județul Olt. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, la clasa profesorului Amza Pellea, în 1978.

În perioada 1982-1992, a colaborat cu Teatrul de Comedie din București, iar în intervalul 1992-2002, a fost angajat la Teatrul din Petroșani, la cel din Sibiu, apoi în București, la Odeon. Din iunie 2002, a colaborat cu Teatrul Național București (TNB).

Primul rol pe care l-a jucat în București a fost în piesa „Niște țărani” de Dinu Săraru, la Teatrul Mic. Dintre piesele celebre în care a jucat pe scena TNB, menționăm: „Revizorul”, în regia lui Serghei Cerkasski (2002); „Crimă pentru pământ”, după romanul lui Dinu Săraru, în regia lui Grigore Gonța (2002); „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, în regia lui Grigore Gonța (2003); „Apus de soare” de Barbu Delavrancea, în regia Dan Pița (2004), „Dineu cu proști”, în regia lui Ion Caramitru (2010).

09230739-256801838

 

A interpretat, între altele, rolurile: Savelov, în „Gândirea” de Leonid Andreev, în regia Felix Alexa (2005); Schwonder din „Inimă de câine”, după Mihail Bulgakov — spectacol regizat de Yuriy Kordonskiy (2005); ministrul de interne din „Comedie roșie”, de Constantin Turturică, în regia Alexandru Tocilescu (2006); Regele Ioan al II-lea din „Eduard al III-lea”, de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu (2008).

A făcut parte din distribuția alternativă a spectacolului „Molto, gran’ impressione”, în regia lui Dan Tudor, a cărui premieră oficială a avut loc la 10 ianuarie 2010. A jucat și rolul lui Gaev din „Livada de vișini”, de A.P. Cehov, în regia Felix Alexa (premiera — 23 aprilie 2010).

După debutul cinematografic, ca protagonist în ecranizarea după Liviu Rebreanu a romanului „Ion” — ”Blestemul pământului, blestemul iubirii”, în regia lui Mircea Mureșan, din 1979, a fost considerat revelația anilor ’80, reușind să se impună prin forța și expresivitatea interpretării.

Regizorul filmului „Ion”, Mircea Mureșan, spunea, pentru adevarul.ro, la 22 noiembrie 2012, că i-a urmărit cu interes pe Șerban Ionescu și pe Valentin Teodosiu încă din facultate: ”Îi urmăream zi de zi, pas cu pas. Iar cu Șerban Ionescu am avut mare noroc. Nu mi-am imaginat vreodată că filmul ar fi putut să fie cu altcineva decât cu el. Era cel mai indicat în rolul lui Ion”.

Serban-Ionescu

De-a lungul carierei, numeroasele roluri din filmografia sa i-au confirmat prestigiul de care s-a bucurat încă de la debut: „Lumini și umbre” (1979-1982, serial TV), „Burebista” (1980), „Capcana mercenarilor” (1981), „Țapinarii” (1982), „Imposibila iubire” (1983), „Horea” (1984), „Pădureanca” (1986), „Mircea” (1988).

După 1989 s-a remarcat în filmele: „Șobolanii roșii” (1990), „Rămânerea” (1990), „Oglinda — Începutul adevărului” (1993), „Chira Chiralina” (1993), „Prea târziu” (1996), „Maria” (2003), „Sindromul Timișoara” (2004), „15” (2005), „Visuri otrăvite” (2006), „Păcală se întoarce” (2006), „Beyond America” („Dincolo de America”, 2008). A jucat în filmul lui Dan Chișu, „WebSiteStory” (2010).

A jucat și în filme de televiziune și telenovele precum: „Om sărac, om bogat” (2006), „Anticamera” (2008) sau „Fetele marinarului” (2008).

În februarie 2011, a fost lansat filmul „Umilința”, în care Șerban Ionescu a avut, potrivit declarațiilor regizorului Cătălin Apostol, un rol de compoziție, un rol total. Regizorul a mai declarat, pentru adevarul.ro, la 22 noiembrie 2012, că personajul interpretat de Șerban Ionescu, un medic veterinar care alege să plătească pentru un păcat, este un fel de „Ion întors pe dos”.

A primit Premiul de excelență al UCIN pe 2002 și Ordinul Național „Serviciul Credincios” în Grad de Cavaler, în același an.

A fost căsătorit cu actrița Magda Catone. A murit la 21 noiembrie 2012.

Păsările răpitoare oferă o explicație pentru miile de oase de broască găsite într-un șanț roman
Fapt divers marți, 10 noiembrie 2026, 09:30

Păsările răpitoare oferă o explicație pentru miile de oase de broască găsite într-un șanț roman

Urmele identificate pe oase sugerează că broaștele au fost mâncate înainte ca resturile să se...

Păsările răpitoare oferă o explicație pentru miile de oase de broască găsite într-un șanț roman
Cercetătorii urmăresc dacă declinul graurilor schimbă spectacolele stolurilor
Fapt divers marți, 10 noiembrie 2026, 09:28

Cercetătorii urmăresc dacă declinul graurilor schimbă spectacolele stolurilor

Proiectul examinează dacă reducerea numărului de păsări se reflectă și în adunările lor de la...

Cercetătorii urmăresc dacă declinul graurilor schimbă spectacolele stolurilor
O metodă electrică a concentrat laptele fără etapa obișnuită de încălzire
Fapt divers marți, 10 noiembrie 2026, 09:26

O metodă electrică a concentrat laptele fără etapa obișnuită de încălzire

Cercetarea testează o cale de procesare care separă o parte din apă fără concentrarea termică...

O metodă electrică a concentrat laptele fără etapa obișnuită de încălzire
Modelele atomice arată cum influențează învelișul oxidarea nanoparticulelor de aluminiu
Fapt divers marți, 10 noiembrie 2026, 09:24

Modelele atomice arată cum influențează învelișul oxidarea nanoparticulelor de aluminiu

Simulările asistate de inteligență artificială au urmărit interacțiunea dintre nucleul metalic și stratul...

Modelele atomice arată cum influențează învelișul oxidarea nanoparticulelor de aluminiu
Fapt divers marți, 10 noiembrie 2026, 09:22

Cercetătorii au urmărit cu impulsuri de lumină un proces ultrarapid într-un atom de xenon

Experimentul a măsurat schimbările care apar în câteva femtosecunde după îndepărtarea unui electron dintr-un strat...

Cercetătorii au urmărit cu impulsuri de lumină un proces ultrarapid într-un atom de xenon
Fapt divers luni, 9 noiembrie 2026, 09:21

NASA lansează un concurs de un milion de dolari pentru proiecte de bază lunară

Elevii și studenții din instituții de învățământ americane pot propune soluții pentru o viitoare bază din apropierea polului sud...

NASA lansează un concurs de un milion de dolari pentru proiecte de bază lunară
Fapt divers luni, 9 noiembrie 2026, 09:19

Cercetătorii au cartografiat o formațiune de corali de 1,56 kilometri în Oceanul Indian

Formațiunea de lângă Insulele Cocos se întinde pe panta exterioară a recifului, între 14 și 65 de metri...

Cercetătorii au cartografiat o formațiune de corali de 1,56 kilometri în Oceanul Indian
Fapt divers luni, 9 noiembrie 2026, 09:17

Un obiect dincolo de Neptun urmează o orbită în sens opus planetelor

Datele observatorului Vera C. Rubin indică o orbită puternic înclinată pentru obiectul numit provizoriu...

Un obiect dincolo de Neptun urmează o orbită în sens opus planetelor