Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Strategii de dezvoltare locală

Strategii de dezvoltare locală

Publicat de Liviu Goga, 8 octombrie 2015, 13:10

Trei Strategii de dezvoltare locală realizate şi  trei Asociaţii interetnice înfiinţate în comunităţile doljene Catane, Calopăr şi Coţofenii din Faţă sunt doar câteva din rezultatele proiectului „DELICOM – Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității”, implementat de Asociația „Mereu pentru Europa” în parteneriat cu Asociația “CREDIS – Centrul de resurse pentru educație, dezvoltare și incluziune socială”. Seriozitatea şi experienţa tuturor celor care şi-au dat concursul la creşterea gradului de implicare al locuitorilor din aceste zone prin implementarea proiectului DELICOM au captat atenţia auditoriului prezent la Conferinţa Finală, ce a avut loc în data de 8 octombrie 2015.

În această perioadă au fost realizate campanii de informare care să conducă la creşterea responsabilităţii comunităţii în vederea dezvoltării locale, campanii de instruire în vederea înfiinţării unui ONG, sprijin pentru înfiinţarea celor trei asociaţii interetnice, instruire privind planificarea strategică şi suport pentru realizarea unor strategii de dezvoltare viabilă.

          Obiectivele proiectului:

  1. Creşterea gradului de participare a membrilor comunităţilor rurale interetnice din Catane, Calopăr şi Coţofenii din Faţă în ONG-uri cu scopul dezvoltării comunităţilor;
  2. Conştientizarea membrilor celor 3 comunităţi interetnice vizate în ceea ce priveşte responsabilitatea comunităţii pentru dezvoltarea locală;
  3. Creşterea gradului de implicare a membrilor celor 3 comunităţi în procesul de luare a deciziilor la nivel local;
  4. Sprijinirea celor 3 comunităţi rurale interetnice privind elaborarea strategiilor de dezvoltare locală în perspectiva anului 2020 menite să conducă la integrarea socio-economică a persoanelor de etnie romă.
Mehedinți: Începe cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”
Regional vineri, 31 iulie 2026, 10:37

Mehedinți: Începe cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”

La Ponoare, în județul Mehedinți, vineri 31 iulie, începe cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”, un...

Mehedinți: Începe cea de-a XX-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ponoare, Ponoare”
Dolj: Peste 13 milioane de euro vor fi investiți în proiecte de eficiență energetică
Regional vineri, 31 iulie 2026, 10:14

Dolj: Peste 13 milioane de euro vor fi investiți în proiecte de eficiență energetică

Șase proiecte, în valoare totală de aproape 13,5 milioane de euro, vor fi realizate în județul Dolj cu fonduri europene, prin Programul Regional...

Dolj: Peste 13 milioane de euro vor fi investiți în proiecte de eficiență energetică
Slatina: Caravana Filmului Românesc la amfiteatrul de pe Esplanadă
Regional vineri, 31 iulie 2026, 09:41

Slatina: Caravana Filmului Românesc la amfiteatrul de pe Esplanadă

Filme din seria „Liceenii” vor fi proiectate în weekendul 31 iulie – 2 august în aer liber, la Slatina, la amfiteatrul de pe Esplanadă,...

Slatina: Caravana Filmului Românesc la amfiteatrul de pe Esplanadă
Aeroportul Internațional Craiova investește în energie verde
Regional vineri, 31 iulie 2026, 09:17

Aeroportul Internațional Craiova investește în energie verde

Joi, 30 iulie,  a fost semnat semnat contractul pentru proiectarea și execuția proiectului „Dezvoltarea capacităților de producție a energiei...

Aeroportul Internațional Craiova investește în energie verde
Regional joi, 30 iulie 2026, 17:39

Un nou pasaj subteran este pregătit în zona Aeroportului Craiova

CNAIR continuă investițiile rutiere din zona Aeroportului Internațional Craiova prin pregătirea unui nou pasaj subteran. Proiectul urmărește...

Un nou pasaj subteran este pregătit în zona Aeroportului Craiova
Regional joi, 30 iulie 2026, 17:33

Diehl Aviation inaugurează fabrica de componente pentru avioane de lângă Craiova

Compania germană Diehl Aviation a inaugurat o fabrică de componente pentru industria aeronautică în apropierea Craiovei. Investiția extinde...

Diehl Aviation inaugurează fabrica de componente pentru avioane de lângă Craiova
Regional joi, 30 iulie 2026, 12:52

Elevul din Râmnicu Vâlcea care a obținut media 10 la Bacalaureat a fost premiat de primarul Mircia Gutău

Ca de fiecare dată în ultimii ani, Ziua Imnului Național a constituit cadrul ideal pentru premierea excelenței în educație. În contextul...

Elevul din Râmnicu Vâlcea care a obținut media 10 la Bacalaureat a fost premiat de primarul Mircia Gutău
Regional joi, 30 iulie 2026, 11:39

Intervenție a jandarmilor după partida de fotbal dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia

În contextul desfășurării partidei de fotbal dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia, disputată la Craiova, Gruparea de Jandarmi Mobilă...

Intervenție a jandarmilor după partida de fotbal dintre Universitatea Craiova și Levski Sofia